#GandulDeAstazi - Un moment "imperfect"

Incerci sa lasi trecutul in trecut si sa te bucuri de viitor. Te trezesti ca trecutul este amprenta prezentului tau si involuntar iti dicteaza traiectoria viitorului. Nu mai esti la fel! Te-ai schimbat. Cineva, ceva, candva...totul, a schimbat genetica ADN-ului tau si te gasesti la prapastia dintre tine, trecut, prezent si viitor. Te zbati pentru tine si te gasesti zambind la o licarire de fericire ce iti strabate involuntar calea, dar care nu iti apartine, care nu este pentru tine si/sau care nu te vede, sau pe care pur si simplu tu nu o vrei, tu nu vrei sa fie a ta, sa fie pentru tine, dar sfarsesti prin a te multumi totusi cu ea. Nu te-ai asteptat sa te trezesti in nebunia in care traiesti astazi! Copil fiind, te visai intr-o familie a ta, fara complicatii, fara divort,  fara "poate", fara "hai sa vedem ce o sa fie", fara "nu imi fac planuri de viitor", fara "doar sex si atat", fara "nu ne implicam emotional". Ai fost copilul ingenuncheat si indoctrinat de exemplul de "fericire" compromitatoare a celor care te-au inconjurat. Te-ai trezit visand la "cai verzi pe pereti", singur/a, cu unul, doi, cinci copii in brate si intrebandu-te "Incotro o iau?".  Da, suntem familii monoparentale si am ajuns sa ne mandrim cu exceptia ce a devenit regula. Este normal? Habar nu am! Am ajuns sa ne bucuram de ce primim si uitam sa visam la "au trait fericiti pana la adanci batraneti" sau macar la ce este bun, corect si ce ne trebuie noua si sufletului nostru. Ne gasimi in "odaia mintii noastre", captivi involuntar in  bucati de trecut si traind instinctiv in prezent fara ganduri si sperante reale de viitor. Ne creem liste, listute, tipare si standarde la care nici macar noi nu ne putem ridica cu adevarat. Ne bazam pe "fie ce-o fi" si ne bucuram cu ce primim gandindu-ne ca ne-am trait si ne-am ales soarta, ca asa a fost sa fie. Ne vedem in fiecare dimineata in oglinda artificial luminata din baile noastre, dar in cea mai intunecata oglinda a sufletului nostru. Ne mintim ca "suntem intregi singuri", cand in realitate intregul este pur si simplu confirmat in mod "neasumat" de caldura sufletului la care tanjim sa ne imbratiseze si sa ne imbarbateze in fiecare seara inainte de culcare si in fiecare dimineata inainte de rutina zilnica si uneori extenuanta a unei banale zile pentru altii. Ne dam barbati si "barbate" ca le facem pe toate fara sa recunostem ca da, le facem pe toate, dar nu vrem sa facem asta, nu vrem sa le facem pe toate! Nu, nu este vorba ca nu putem, este vorba ca NU VREM! Vrem acea viata in doi, acea viata "citita", invatata si visata in toate basmele si povestile cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, chiar daca nu exista, noi o vrem si o visam involuntar, in subconstient, in fiecare seara de "liniste" singuratica si parinteasca. NU! Nu suntem perfecti, nu suntem completi si nici macar nu mai suntem....intregi. Suntem jumatatile de masura ale existentei noastre de odinioara, ce acum exista fara doar si poate pentru astazi si pentru maine si pentru viitorul copiii pe care i-am adus pe lume. Ne punem masca dupa masca pe care ajungem sa nu le mai dam jos, nici macar atunci cand ramanem singuri cu imaginea ce se reflecta in oglinda, pentru ca trebuie sa fim "tari", "indestructibili" si "puternici". Ne uitam sufletul si nu pentru ca vrem, ci pentru simplu fapt ca l-am ascuns atat de bine si atat de multa vreme, incat nu mai stim cum si unde sa il gasim!

Privind inapoi, ma trezesc in viitor

Ai intrat si te-am vazut! Am zambit! Zambesc si acum! Imi aduc aminte fiecare gest si fiecare expresie pe care o aveai intiparita pe mocuta aia dulce, pe care am ajuns pur si simplu sa o ador si pe care nu ma satur sa o privesc. Mi-am spus "imi place" si imi aduc amite ca m-am intors catre fete si le-am spus "Ce arogant nemultumi de, dar are noroc ca este dragut". Nu imi aduc aminte exact cum am ajuns sa interactionam, care a facut primul pas si care pe care a sarutat primul, dar imi aduc aminte exact cum te sarutam si cum imi doream sa nu te opresti, sa nu ma opresc, sa nu se termine Sarutul tau a fost "acasa" pentru mine, iar tot ce a urmat...a fost atat de nou si imprevizibil pentru mine, incat m-a schimbat si a schimbat genetica ADN-ului meu! 7 luni! 7 luni in care "nu vreau o relatie", mesaje trimise si...doar atat, pentru ca multe au ramas fara raspuns, au "domnit" si au "dominat" relatia dintre noi. 7 luni traie de la agonie la extaz si de la extaz la agonie. Un roller coaster de trairi si de sentimente. Un 39 de ani cu un vis neimplinit, in care am visat ca ma intorc si tu erai acolo, in spatele meu, iar eu te luam in brate si te sarutam. Un ceas ce arata existenta ta, dar fara mine in a ta si fara tine in a mea. Un turneu al sentimentelor noi, inedite si neasteptate. Un tu, eu, dar fara "noi". Un "ne vedem in viitor" transformat in "ne vedem in Paris" si transformat la randul lui in "ne vedem in decembrie". Un sentiment de teama, transformat in disperare si panica generala data de posibilitatea "fac ce vreau, nu avem o relatie". Un "te iubesc", spus extrem de sincer, extrem de simtit si extrem de involuntar intr-un moment de extaz intr-o Franta ferita muritorului de rand, dar simtit pana in maduva oaselor de muritoarea de langa tine, sangeranda de dorinta ta! Un prezent fara viitor, transformat intr-un prezent cu o dorinta arzatoare de "un viitor". Un strigat de "te vreau" ce nu l-ai auzit niciodata, dar pe care l-ai simtit in fiecare fapta si in fiecare noapte. Un "vreau mai mult" finalizat cu totul este la fel. Un..."nimic" trait in doi. Un "tot" trait in acelasi doi, dar fara "noi". Un prezent fara viitor! Nup! Nu regret nimic dintre ce a fost intre noi! Regret ce am facut...eu, dar nu regret ce am simtit! Esti dorinta pusa intr-o stea cazatoare. O dorinta atat de arzatoare ce pur si simplu nu am stiut sa o exprim ca sa pot avea "totul", ca sa te pot avea pe tine, cu totul. Esti...un risc teoritic asumat si practic nedelimitat de sentimentele puerile si alodescentine ale unei femei si ale unei mame de 39 de ani. Esti "noaptea neagra a sufletului" ce nu stiam ca exista si ce am aflat-o doar prin prisma existentei tale in viata mea. M-am descoperit! Am descoperit "fatete" ale mele despre care nu stiam ca exista si ca le am. Am trait, am simtit si am iubit. Nu! Nu avem un un viitor, nu ne-am declarat, sau tu nu mi-ai declarat dorinta de unul, dar astazi, la 7 luni distanta de prima data in care am fost a ta fara sa fiu a ta, ma gasesc pe acelasi scaun, acelasi loc pe care te-am lasat sa il ocupi, fara regret si privesc inapoi, dar ma trezesc visand involuntar la.....viitor!

 Cum sarbatoresti ceva ce nu exista? Cum te poti bucura de 7 luni in doi, cand in realitate nu a existat niciodata un "noi"? Nu poti! Nu poti! Nu cred ca poti! Poti sa te bucuri de prezent si de...tine!

https://www.youtube.com/watch?v=o7iL2KzDh38

Oh, love
How I miss you every single day
When I see you on those streets
Oh, love
Tell me there's a river I can swim that will bring you back to me
'Cause I don't know how to love someone else
I don't know how to forget your face
Oh, love
God, I miss you every single day when you're so far away

 

Dorinta

Si strig iubirea ce o port, in suflet in si pentru viitor! O chem, o strig si o provoc sa ia si sa imi dea la schimb, cam…tot. Am suferit, am plans, am ras, am mers si m-am tarat de dor, durere si dorinta, la asfintit si rasarit, pentru iubire biruinta. Am incercat sa fiu om bun, sa fiu si rau, sa fiu nebun, dar parca nimeni nu a vrut, din inima o “suferinta”. Sunt buna, sunt si rea, sunt mama, dar sunt si femeia ta! A ta! Om bun, asemeni mie, ce vezi in vis femeia ta, dar cu infatisarea mea. Femeia ta, rasar eu azi, m-agat de luna si de stele, ma ard in soare zdrobitor, ca tu sa vezi ca sunt, un simplum om, un trecator, dar sunt si om nemuritor. Ma uit la tine si tanjesc, dupa iubiri netrecatoare, acele simturi tematoare, ce iti raman neuitatoare. Ah, dar cat iubesc iubirea ce-n veci ti-o port cu drag eu tie si cat ma rog in stele si in luna, sa se intoarca ea la mine! Sa vina inzecit la mine, sa stea si nu o saptamana, sa stea aici in viata mea, cam cat doreste el si eu si ea! Sa nu ma minta si sa nu tradeze, sa nu mai vrea sa-îngenuncheze femeia ce se simte si pe care-o simte a sa. Te vad si vad cum tu zdrobesti, o inima cum nu gasesti, dar plang, ma uit si tac, ca tu, te vezi si simti ca un barbat. Dar omul care te iubeste si care te si pretuieste, nu te ignora si nu te raneste, doar pentru ca e “barbateste”! Asa ca taci si te ridica, femeie mica si zdrobita de toti, de viata umilita! Ridica-te si lupta drept, nu pentru un el si el si el, ci pentru tine si credinta! Nu inceta sa crezi in ea, ca vine ea, iubirea ta! Stai dreapta si neostenita, asteapta, spera, crezi in ea, caci sus pe cer, ai steaua ta!

26.07.2021

2 lumi total diferite, apartinand aceluiasi “eu” si  un moment de respiro! Parca lumea a stat in loc si totusi timpul, dusmanul tuturor nu a vrut sa se opreasca, el a alergat si a luat cu el fiecare moment din linistea asternuta in jurul meu, in jurul nostru! Ca mama, iubesc copilul ce in pantec l-am purtat si pentru care lupt in fiecare zi, din ziua in care l-am tinut pentru prima data in brate. Ca femeie, mi-am trait pentru prima data din acel moment…"feminitatea". Este bizar cum inima mea, vrea la puiul de om ce imi apartine, dar cum aceeasi inima plange dupa momentele traite cu “el”, omul ce nu mi-a apartinut niciodata si dupa momentul in care se v-a termina…astazi. Am descoperit…duplicitatea! Nu, nu acea duplicitatea ipocrita de om pervers si parsiv, ci acea duplicitate de femeie, spintecata in doua, fix la jumate si impartita in mama si femeie. Am descoperit durerea momentului ruperii de sufletul copilariei pe care l-am lasat pentru cateva momente, acasa, in Romania si sufletul matur dar parca copilaros, pe care il las in urma, pentru …nu stiu cat timp, aici, intr-o Franta istorica, ferita privitorului obisnuit care o viziteaza in mod banal. Ma rup in bucati marunte de iubirea ce o port pentru doi barbati diferiti, dar care au in comun lucruri majore din punct de vedere emoțional. Nici unul nu stie si nu isi exprima sentimentele, nici unul nu le comunica, nici unul nu le arata si ma gasesc intrebandu-ma daca le au, daca eu contez pentru ei, daca le lipsesc, daca fac parte din lumea lor si daca…de ce nu…ma iubesc!? Iar eu…eu nu imi pot opri lacrimile, nu imi pot cenzura emotiile, nu imi pot infrana trairile si simt atat de nou, de complex, de diferit, de…adevarat! Iubire, fericire, recunostinta, durere, dor, teama, frica, speranta, dorinta, trecut, prezent, viitor si toate le simt ACUM!

P.S. Inceputa in Tours, terminata in aeroport in Paris si postata astazi cand...fara viitor chiar sper sa ne (re)vedem in viitor!

#GandulDeAstazi - Nu esti "vindecata"!

Se uita la mine cum "fug", in timp ce in realitate doar plec de la o petrecere si imi spune "ai fugit si realizez ca nu esti vindecata, ca nu te simt vindecata". Da-mi voie sa-ti spun, cu cel mai mare respect, ca nimeni nu o sa mai fie cum era inainte de casnicie, de divort! Casnicia esuata, divortul, te schimba, schimba ceva in tine in mod incontrolabil. Asta inseamna ca o sa fiu toata viata "nevindecata"? Sincer...habar nu am! Dar ce stiu, este ca in mod evident, normal si logic (pentru mine), nu o sa mai fiu niciodata cum eram inainte de casnicie si de divort, iar asta pentru MINE, este perfect normal! Iar tu si tu si tu si tu care iti place o persoana, care iti place de mine, care chiar vrei sa ma cunosti, nu mai bine ma cunosti si ma descoperi inainte de a formula o parere? Nu mai bine imi descoperi mintea, gandirea, aspiratiile etc. sa vezi daca coincid cu ale tale, inainte de a "exprima" o concluzie? Nu mai bine imi saruti cicatricile de pe corp si ma faci sa ma simt in siguranta? Nu mai bine imi cuprinzi fata, imi saruti fruntea si ma faci sa ma simt dorita? Nu mai bine ma iei in brate, imi asculti bataile inimii si imi simti dorinta de viata, de tine, de noi, iar in acel moment, tu sa realizezi ca tot ce iti doresti este sa ma protejezi si sa te protejez? Nu mai bine incerci sa cunosti omul din mine cu adevarat, nu superficial, la 1-2-3-5 intalniri in grup, ci inainte sa imi pui o "eticheta", inainte sa fugi, sa ma declari pe mine "nevindecata" in mod superficial, iar tu care te consideri "vindecat" sa imi dai mie "lectii" despre...."autocunoasterea" mea, propie si personala, pe care tu nici macar nu te-ai sinchisit sa o descoperi cu adevarat?

Know me before you put a stamp on my forehead!

Da! Nu! Poate! Habar nu am!

Nu te-am mintit niciodata pana acum! Nu vreau o relatie, dar cu toate astea nu putem spune ca noi nu avem o relatie. Daca as face sex cu alta persoana, nu ar insemna nimic mai mult decat sex carnal, o necesitate si as face sex cu oricine, dar nu simt nevoia, pentru ca mi-am luat de la tine tot ce imi doresc si am nevoie si parca nici nu am chef sa stau sa caut si sa vrajesc o alta. Da, dpdv sexual nu am ce sa iti reprosez, este ce mi-am dorit, doar ca eu vreau mereu altele. Dar nu am fost cu alta de cand sunt cu tine. Daca tu ai face sex cu alta persoana, nu stiu cum m-as comporta, cum as reactiona, pentru ca dezamagirea este cu atat mai mare cu cat spui ca nu vrei pe altcineva ca tu ma vrei pe mine, ca tu apartii unui singur om si cand spui asta unei persoane dezamagirea si durerea este mai mare cand tradezi, cand faci sex cu alta persoana in afara de mine. Suntem diferiti si avem gandiri diferite despre o relatie si de aia cred ca o relatie intre noi nu o sa mearga, nu o sa dureze. Unul este cald si unul rece, unul emotional si unul cerebral, unul linistit si altul agitat, nu are cum sa mearga o relatie, dar cu toate astea noi avem o relatie, poate nu una conventionala, normala dar avem o relatie a noastra, atipica. Pana acum nu imi doream sa raman prieten cu ex, pt ca imi doream mereu mai mult de la ex, dar cu tine ma vad prieten si dupa ce relatia asta se termina. Nu pot sa spun ce o sa fie in viitor, nu am un glob de cristal. Contezi, tin la tine, imi este dor de tine, nu imi esti indiferenta, dar nu vreau o relatie acum, nu vreau sa dau explicatii, sa ma justific, vreau sa plec la ora 2 din casa si sa nu dau explicatii. Ce este cel mai frustrant? Este sa ies, sa ma intorc acasa, sa spun adevarul si sa nu fiu crezut! Este groaznic sa spui adevarul si persoana din fata ta sa nu te creada, te intrebi instant: bai cat de prost sunt? De ce sunt aici? Nu mai bine faceam si macar stiu ca faceam decat sa nu fiu crezut cand spun ca nu am facut nimic rau, cand nu am calcat stramb? Si ma gandesc ca o sa o fac, doar ca sa aiba dreptate. Imi place ca tu nu imi ceri explicatii, ca atunci cand sunt cu tine este liniste si ca vorbim mult si nu cred ca mi-as schimba atitudinea daca am avea o relatie!

Iar la sfarsit...aceasta melodie!!!

Iar eu sunt si ma simt asa:

Perfect inexplicabil

Ma trezesc si ma uit la tine, langa mine, in gandul meu. Ma apropii de tine, imi pun capul pe pieptul tau si dispari. Ma ridic, ma uit la locul in care erai cand ai disparut si te revad. Incerc iar sa te ating si iar dispari. Ma ridic, ma asez pe marginea patului si ma trezesc alergand grabita spre locul in care stiam ca te gasesc in fiecare dimineata de dupa o seara in doi. Te vad cum iti ridici privire, zambesti si eu ma pierd pe mine regasindu-te pe tine, astfel regasindu-ma din nou pe mine, in privirea ta. Ma apropii si vreau sa imi pun mainile in jurul gatului tau pentru a te saruta, dar tu...iar ai disparut. Ma asez in acelasi loc in care stateai tu, privesc in gol, oftez si parca incep a ma trezi. Esti ireal! Esti amintirea plasmuita in mine de un trecut efemer trait in doi. Totul este la fel si parca totul s-a schimbat. M-am schimbat! M-ai schimbat! Ai modificat genetica sentimentelor, mentalitatii si trairilor mele. Te am si nu te am. Ce ironic! O viata singura, traind in amintirea unui trecut in care nu am fost in realitate niciodata doi. Ma trezesc ratacind printre zeci de stari si notiuni opuse ale existentei mele insignifiante in si pentru Univers, dar remarcabil de importante pentru mine si pentru existanta mea in propria-mi viata. Nu am vazut dincolo de astazi, pentru ca in fiecare astazi mi-ai luat si ti-am dat fara sa imi ceri maine. Dar astazi, ceva s-a schimbat! Astazi ma gasesc gandindu-ma perfect inexplicabil la maine.  Maine este viitorul, iar viitorul nu ne-a apartinut niciodata, nu a fost niciodata o optiune aleasa sau macar corecta pentru “noi”. Dorinta de “doi” tipa in femeia conturata din ce in ce mai fad in AND-ul meu. Ma simt pregatita! Ma simt pragatita sa te primesc in viata mea, in calitate de ocupant definitiv al locului candva “ingenunchiat” de cei asemenea tie. Nu! Nu vreau sa-mi vinzi iubiri, iluzii sau sperante trecatoare. Nu vreau sa imi oferi cu clasa si cu stil manipulari mascate, in schimbul unui adevar sublim. Nu vreau tradari sfasaitoare si nici dureri nimicitoare. Nu vreau promisiunea unor “viitoruri viitoare”!  Iti cer cu teama si sfiala, o noua sansa, la o viata ametitoare. Sinceritatea sa ne fie temelie, respectul sa ne fie obicei, sa radem, sa traim cu bucurie si sa creeam un viitor. Sa fim noi doi si poate...altii doi! Sa aud cum razi cu ei in dormitor si cum cu glas suav si tandru te striga ei “taticul” lor. Ma iei in brate, ma saruti, ma tachinezi cu gingasie, ca ma iubesti dar nu mi-o spui, tu mie! Ma privesti si parca nici nu vreau sa imi soptesti, ca vad si simt ca ma iubesti si fara noi, tu nu vrei sa traiesti.

P.S. Spune-mi cand iubesti, cand ma iubesti!

Fara viitor...ne vedem in viitor!

Nu imi mai fac planuri de viitor, ma mint si imi spun ca traiesc astazi si incerc sa ma bucur mai mult decat m-am bucurat ieri, de astazi.  Incerc sa apreciez mai mult "astazi" decat o faceam ieri si incerc sa gresesc mai putin maine decat am gresit astazi. Invat din greseli, evoluez, ma maturizez si ies din zona mea de confort pentru a descoperi..noul si a gresi iar. Gresesc, regret, invat si incerc sa nu mai gresesc, sa nu mai regret, acelasi lucru pe care l-am gresit atunci, in trecut, cand credeam ca stiu cum sa privesc prezentul si viitor, dar cand ajungeam la ele, tot gresam, tot regretam. Poate o sa mai gresesc, cu siguranta o sa mai gresesc, dar imi doresc sa gresesc in si cu noul, nu in si cu vechiul. “Imi pare rau” sunt cuvinte spuse atat de rar de mine, atat de greu si atat de obligativ, dar sunt cuvinte pe care le spun acum, tie atat de usor, de necerut, de nesolicitat de... sincer! Imi pare rau dar..conteazi! Incepi sa contezi...tu! Nu, nu ai contat de la inceput! Mi-ai spus sa nu ajung aici, acum si totusi uite-ma in fata ta, dezarmata, cu zambetul pe buze si cu minciuna in privire. Te uiti la mine si ma intrebi ce simt si daca simt, iar eu te mint, ma mint, privindu-te in ochi, spunandu-ti... “eu NU, NU simt”! Vezi? Vezi minciuna? O simti? O crezi? Nu te am si totusi te pierd! Nu te pierd si totusi te am, chiar daca pentru aceasta secunda, acest minut, acest moment! Nu ma vrei si totusi ma ai si ma pierzi, in timp ce ma ai! Acum, aici, in acest moment este singurul sens  pe care simt ca il am. Tu, eu, astazi, acum! Maine nu exista! Maine nu este al nostru! Nu, nu exista promisiune ce nu va veni, exista astazi, fara maine si cu teama de ieri! Suntem diferiti si totusi atat de similiari pe drumul linear al vietii ce nu o vom traim si impartasim impreuna, mai departe de acest moment, de acum, de aici, de ...astazi!!! Ma invinetesc sub tine, de tine, langa tine! Nimic nu doare acum, dar totul doare cand intinsa pe covor, ma uit in fata mea, la locul unde erai ieri, dar pe care nu il mai ocupi astazi! Ai fost, te-am vazut, te-am simtit, te-am gustat, te-am trait si astazi, am ramas singura, “invinetita” si intinsa pe covor, privind spre tine....ieri! 

Desi nu avem un viitor, sper sa ne vedem in ...viitor!

27.02.2021

Eu

Mă nimeresc în fața ta și uit să mă prezint! Mă uit la tine și mă văd și simt tot ce tu simți. Ai zambetul fixat pe buze dar ochii cei mai triști și goi. Zâmbești și spui că totu-i bine, dar ochii tăi te mint, mă mint și-i văd. Oftezi și-ncepi a mă convinge, că viața mea nu-i ca a ta și eu nu știu ce înseamnă a trăi în ea. Ești calmă și ești răbdatoare, dar ochii iți țipă a durere. Ai vrea să urli, să trântești, să stai cu calm să povestești, dar nimeni nu te mai ascultă, căci viața ta e doar o...luptă. Te lupți cu tine să reziști, să faci tot ce poți tu mai bine, și stau neputincioasă și privesc, la lupta ce se dă în tine. Ai încetat de mult să lupți pentru iubiri nemuritoare, ai încetat de mult să speri în vise și iluzii trecătoare, tu doar trăiești și speri la viitoruri...viitoare. Te văd cum iți întorci privirea, te uiți la el, zâmbești, oftezi și speri. Speranța este arma ta, puterea iți este armură, ce ascund cu grijă și întelepciune dureri de mamă temătoare. Ești tu și el de ceva ani, iar lumea-i rea, distrugătoare și pare neîncăpătoare. Nu-i drept ca să te lupți cu lumea, copilul să îl integrezi, în viață și în societate, doar pentru că...nu e "perfect"! Și cine în viață hotărăște ce e sau nu perfect, tu știi? Perfectul tău este chiar el și tu esti tot ce el admiră. Alergi, te zbați, muncești și vrei, ca viața să îi dea speranță și oamenii să-i dea o șansă. A plâns în somn și te-ai speriat, l-ai mângaiat și l-ai pupat și îndată, el s-a și calmat. O seară din aceea este, în care "lumea" simți că te sufocă, în care tu te dezgolești  în fața mea, a ta și-a noastră, căci eu sunt tu și tu ești...eu.

Ce...sentiment?!

Unde ești? Mă cauți dar nu mă găsești? Sunt aici, aștept! Aștept demult. Am așteptat mereu. Ai venit, ai plecat, am adunat, am reparat, m-am reparat, am revenit, acum iar aștept, iar te aștept. Nu știu dacă o să mai vii, dar eu aștept. Mereu te-am așteptat. Aștept și sper. Ești "frumos" și nu, nu îmi este frică de tine. Dar tu știi deja că niciodată nu mi-a fost frică de tine. Mi-a fost frică de mine cu tine, mi-a fost frică să trăiesc fără tine, dar niciodată nu mi-a fost frică de...tine. Da, sunt speriată! Mă sperie lipsa ta, mă sperie dorința de tine, mă sperie inima mea care vrea și cere, care te cere. Cere o umbră a ta demult trăită și uitată. Cere să simtă cum bate, nu doar să se audă. Cere să vibreze, să audă și să asculte bătăile plămădite de tine în altcineva ca mine. Visează la tine! Ești dorința neîndeplinită, pusă într-o stea căzătoare. Te văd să știi! Te văd în fiecare zi pe stradă și...zâmbesc. Uneori mă opresc și mă uit la tine cum strălucești, cum luminezi privirea unui chip obosit și cum nimic nu mai contează in acel moment, decât...tu. Ce sentiment puternic și magnific ești! Atât de complex și totuși atât de simplu. Atât de multe dai și atât de multe iei. Atât de mulți te vor și atât de mulți rănești. Atât de fascinant și totuși atât de efemer. Atât de inexplicabil și frumos, tu ești!

Desen de A. Leonte

Semizeu

Te văd cum te vinzi, îți vinzi sufletul pentru un viitor ce va să vină și nu vine, pentru că te vede pe tine. Te vede așa cum ești și știe să citească dincolo de tine și de imaginea pe care o vinzi fără remușcări, fără regrete, dar mai ales fără să te reprezinte.

Ești dispus(ă) să calci cadavre în picioare și șă îți vinzi sufletul la colț de strădă, doar pentru ca tu să nu pierzi, pentru că pur și simplu urăști să pierzi, urăști să fii invizibil(ă), să nu controlezi, să fii ceea ce ești cu adevărat, adică un nimic. Ești un nimic ridicat la rang de cineva.

Ești la fel de perfid(ă) precum poluarea. Toți te știu, știu că exiști, te simt, dar nimeni nu face nimic ca să te oprească și nimeni nu realizează cât de priculoas(ă) ești până în momentul în care i-ai trântit la pământ și ai eradicat omul din calea ta.

Minți, manipulezi, înșeli, trădezi, inventezi și uiți că există suflete care nu ți-au greșit cu nimic, a căror singură greșală este că ți-au ieșit în cale și poate aceea că nu știu să citească masca purtată impecabil de către tine în fața celor care te pot ajuta să îți atingi scopul.

Esti ipocrit(ă), îți lipsesc cu desăvârșire valorile morale, principiile, perspectiva clară asupra vieții. Furi cuvinte, expresii, idei, timp, speranțe și te consideri semizeu!

ICAMMDD

Increderea. Ce concept puternic, ce aplicabilitate firava si ce dezamagire profunda poate provoca incalcarea acestui concept.

Comunicarea. Cata necesitate avem de ea, cat de putini stim sa o folosim corect si cat de interpretabila este lipsa ei.

Asumarea. Caracteristica din ce in ce mai rar intalnita in lumea in care nimeni nu isi mai asuma consecintele propriilor fapte, cuvinte, decizii. 

 Minciuna. Chiar si atunci cand continutul este nesemnificativ, durerea este inconfundabila si uneori inegalabila la aflarea ei. 

 Manipularea. Iscusinta de care trebuie sa dai dovada in arta manipularii se ridica la grad de arta, in general este folosita doar de catre maestrii. 

Dezamagirea. Apare cel mai frecvent in urma “procedeelor” de minciuna, manipulare, incalcare a conceptului de incredere dar si in lipsa "procedeului" de asumare. 

Durerea. Sentimentul suferintei fizice, morale sau uneori a mixului dintre cele doua, ce poate destabiliza in anumite situatii si cel mai puternic om.

Error to original coordinates

Nimic de pierdut, nimic de castigat! Cat de stupid! Ma hotarasc sa intredeschid usa si sa ma uit dincolo de ea. Simt aerul rece care intra prin deschizatura si incepe lupta! “Ce faci? De ce o faci? De ce o deschizi? Aici esti in siguranta! Inchide usa aia si stai aici unde este liniste, unde esti in siguranta, unde nimeni si nimic nu te poate rani”. Ma opresc, fara a o deschide mai mult, dar si fara a o inchide in urma mea. Usa ramâne asa, eu continui sa simt aerul rece si mi se face pentru prima data, dupa multa vreme, dor. Dor sa ating, sa fiu atinsa, dor sa sarut, sa fiu sarutata, dor sa simt si sa fiu simtita, mi se face dor de…doi. Ma gandesc ca este o senzatie de moment, ca asa se intampla cand iti revezi partile umane pe care le-ai renegat si le-ai asuprit atatia ani. Ma gandesc ca dupa atata vreme, dupa atata lupta,  toate astea aduc dupa sine control, aduc posibilitatea de suprimare rapida a sentimentelor ce te fac vulnerabil. Ma gandesc ca obisnuinta ingenuncherii sentimentelor este atat de puternica, incat oricine intra pe acea deschizatura, pe acea mica si insignifianta distanta dintre toc si usa, poate fi imbracit cu repeziciune si fara efecte negative asupra sinelui. Gresesc! Estimez gresit distanta, sistemul de aparare, capacitatea de control si pana apuc sa realizez ca pe acea deschizatura poate intra cineva, sunt deja dezarmata, ranita, dezamagita si trista. Aud in fundal, cum se repeta ca un disc stricat “daca nu ai asteptari de la cineva, nimeni nu te poate dezamagi” si ma regandesc in mod automat la moment. Momentul in care puteam alege linistea si siguranta, momentul in care credeam ca am controlul si realizez ca durerea dezamagirii vine fara doar si poate de la mine, de la om. Realizez ca nu sentimentele dor ci dezamagirea omului. Dezamagirea mea raportata la mine, pentru ca am crezut ca pot controla si pot suprima mai repede decat o adiere de vant sentimentele. Dezamagirea mea raportata la omul intrat prin deschizatura. Dezamagirea mea raportata la omul care a jucat un simplu rol pentru el. Dezamagirea fata de incapacitatea mea intelectuala de a nu intelege rolul si cu atat mai putin scopul rolului jucat. “Pagubele” au fost produse, trecutul a fost scris, prezentul este trait, iar viitorul….viitorul inchide usa!

Eroare la coordonatele originale

Back to the past!

Am auzit de multe ori  expresia "de cate ori iubesti este prima data cand ai iubit", dar niciodata nu am crezut in ea si nu o sa pot crede vreodata in ea. Eu cred ca de fiecare data cand iubesti, iubesti alt fel, iubesti in alt mod, iubesti o persoana complet diferita, iubesti un om ce nu l-ai cunoscut pana in acel moment si iubesti un om ce abia il descoperi, deci iubirea nu are cum sa fie la fel si nici nu poate fi prima, decat daca ai 16-18 ani si este cu adevarat prima data.

Am iubit de 2 ori in viata asta si de fiecare data a fost diferit, de fiecare data am cazut si cu toate astea, mai greu sau mai usor de fiecare data am luptat din greu cu mine sa ma ridic.

Prima data aveam 23-24 ani si a fost acea iubire ce iti taie respiratia, acea iubire la distanta, ce te face intai sa ii cunosti mintea si sufletul si abia apoi iti dezvaluie trupul si placerile pe care ti le poate aduce acesta. A fost unic, inexplicabil, pasional, dureros, umilitor si cu toate astea minunat. Desi in lunile imediat urmatoare dupa despartire (vreo 6...mai mult sau mai putin) am inceput o noua relatie cu un barbat cu care am stat 3 ani, peste el, peste relatia noastra am trecut dupa multi ani. De fiecare data cand eram intr-o relatie gandul meu zbura la el si mereu tacit mintea si sufletul meu comparau acea persoana din trecut cu acea persoana din prezent. Pe la 30 de ani, dupa o perioada de cativa ani de agitatie continua si cautari permanente ale cailor verzi pe pereti am luat o pauza de la lume. Mi-am inchis contul de facebook, mi-am schimbat numarul de telefon, mi-am serbat zilele de nastere, de nume, sarbatorile cu familia si m-am inchis in casa pe canapea seara de seara aproape un an de zile pana cand am crezut si am simtit ca sunt pregatita sa ies iar in lume. In anul in care am implinit 31 de ani, in decembrie mai exact eram iar inconjurata iar de oameni, majoritatea noi. Si asa l-am cunoscut pe el, si nu ma gandeam vreodata ca un barbat ca el o sa se uite la mine. Dar a facut-o, s-a uitat la mine si atunci, in acel moment mi-a intrat prin pupila, prin retina si mi s-a impregnat fix in inima. Am stiu, am simtit, am gandit din acel moment ca nu este ceea ce imi trebuie si ca trebuie sa stau departe de el, dar cu toate astea, dupa luni de lupta cu mine, luni in care totul in viata noastra a fost un haos, mi-am incalcat mandria, ratiunea si l-am cautat. Am inceput cea mai frumoasa, furtunoasa, prosteasca, nesabuita, tampita, unica relatie ce o pot avea doi oameni. Desi ratiunea ne spunea "nu", pentru noi totul era "da" si nimeni si nimic nu conta decat noi, sau cel putin asa credeam. Dupa ani de stat impreuna, ani in care am avut momentele noastre magice dar si momentele noastre groaznice totul s-a terminat. Pe cat de fulgerator a incepu, pe atat de incet, dureros si umilitor s-a terminat. II dadusem tot! Ii dadusem parti din mine pe care nu stiam ca le am, ii dadusem toate principiile, toate visele, sperantele, trairile, tot ce insemnam eu fizic, psihic, sentimental, uman, iar el ma umilise si ma jignise asa cum nu am crezut ca o sa o poata face cineva. Au trecut doi ani si nu pot uita nimic din tot ceea ce s-a intamplat, nici bun, nici rau. Nu a fost singurul vinovat, a fost nevoie de doi sa distrugem ceea ce am avut, dar cu toate astea cred cu tarie ca nu meritam toate acele momente cumplite in care nu stiam cu sa plec din ceea ce stiam, vedea, simteam ca este toxic. Ziua in care a plecat de acasa a fost una din cele mai triste zile din viata mea, dar niciodata pana atunci nu ma simtisem atat de eliberata, atat de libera, atat de linistita. Cred ca am stiut in secunda 1 in care a inchis usa, ca nimeni si nimic nu o sa redeschida acea usa. Am incercat in mod sincer sa ne regasim, dar ne intorceam mereu la acele discutii, certuri, vorbe dureroase ce imi aduceau in permanenta aminte de linistea simtita in ziua aceea in care a plecat si usa s-a inchis in spatele lui. Nu o sa plece niciodata definitiv din viata mea, decat atunci cand unul dintre noi o sa inchida ochii in somnul de veci, dar nici nu o sa mai aibe ceva de spus, care sa conteze in mod real pentru mine si pentru relatia dintre noi ca adulti. Nu il pot ierta, nu acum, si nu ii pot oferi acea prietenie pe care si-o doreste de la mine, nu pentru ca nu vreau si pentru simplu fapt ca nu pot. Mereu imi spune ca s-a schimbat, dar toate discutiile noastre imi demonstreaza contrariul. Ma acuza in permanenta ca nu il pot ierta pentru ca il urasc, fara sa constientizeze ca nu acesta este motivul, fara sa realizeze ca undeva, candva, cumva m-a stricat si a stricat o parte din mine ce nu poate fi reparata cu iertare, cu cuvinte sau gesturi ci cu timp. Nu imi pot cere iertare pentru modul in care aleg sa repar ceea ce el a stricat, nu pot si nici nu vreau. M-am pierdut pe mine cu el, pentru el, langa el si ma chinui de 2 ani sa ma regasesc. Partial reusesc, partial inca lupt pentru a recupera din mine acea parte ce i-am dat-o lui si ce el nu a stiut sa o pastreze.

Astazi nu pot sa te iert si asa cum pot, cum stiu, aleg sa traiesc, sa simt, sa gandesc, sa vad doar ceea ce este frumos in viata si ma aleg pe mine!

Ieri

Ma uit la tine fara sa te privesc. Ai trecut pe langa mine ieri, treci astazi si ajung sa sper ca o sa treci si maine. Astazi s-a transformat in ieri, ieri s-a transformat in alaltaieri si am inceput sa uit cate astazi si cate ieri au trecut. Imi fac curaj si te privesc! Te privesc, ma uit la tine si incep sa ratacesc printre mii de ganduri, de cuvinte, de trairi si sentimente fara sa spun nimic. Astazi, ieri au "sedimentat" sentimente ce nu credeam ca exista, ce nu voiam sa existe, ce credeam ca le sterg la final de fiecare azi. Imi fac curaj si iti soptesc ca sunt aici. Te opresti! Ma vezi, ma privesti si imi zambesti. Ma iei de mana, eu iti soptesc ca nu o sa te ranaesc, te sarut si pleci. Trece astazi, astazi se transforma in ieri, ieri in alaltaieri si tu iar nu ma vezi, nu ma privesti. Imi fac curaj, te privesc, iti zambesc si parca iti soptesc fara sa spun nimic ca te privesc. Astazi, tu te opresti! Ma vezi! Ma privesti, imi zambesti, ma saruti si vrem. Ne vedem, ne atingem, ne bucuram de astazi, de acum si suntem noi. Zambim, dansam, simtim, traim, dorim. Ma privesti, te privesc, ma doresti, te doresc, ma ai, te am. Ma sperii de tine, te sperii de mine, ne speriem de noi, de voi, de tot si stam. Eu, tu, el, ea, noi, voi prea multe ieri si prea putine azi. Iti dau azi, imi dai azi si te intorci la ieri. Vrei ieri, vrei azi, dar pentru noi ieri si azi sunt diferite, sunt alte zile, alte ore, alte momente, alte sentimente, alte trairi. Ne intoarcem iar la ieri cand nu ma vedeai, cand te vedeam, doar ca acum tu stii ca te vad, ca te privesc, ca vreau, ca vrei, ca azi devine ieri, si ieri devine prea multe "ieri".

 Te iert! Ma ierti! Te iert pentru ca ma vrei, ma doresti, ma ai, dar nu poti. Ma ierti pentru ca te vreau, te doresc, pentru ca te am, pentru ca .... restul il cunosti.

Love! The other name of happiness

Sunt gemeni si se spune ca gemenii iubesc de trei ori in viata (norocosi mai suntem :) ). Am iubit de doua ori cu toata fiinta mea in viata asta de muriotare si pot spune ca am invatat multe, ca mi-am conturat si definit caracterul, ca stiu acum cine sunt, ce vreau si cum vreau, dar cel mai important...abia astept sa iubesc si a treia oara :)) si sper ca de data asta, o sa stiu exact ce am de facut, cum trebuie sa fiu, sa ma comport, ce trebuie sa accept si ce nu, cu ce trebuie sa ma multumesc si cu ce nu.

Am iubit, iubesc si o sa iubesc, pentru simplu fapt ca iubesc sa iubesc! Asta nu mai este un secret pentru mine si cred ca asta nu este un secret nici pentru cei apropiati mie. Asta nu inseamna ca iubesc pe orice, pe oricine imi da atentie, sau se uita la mine, sau imi vorbeste frumos. Pentru mine nu exista sentiment mai suprem decat acela de a iubi si de a simti ca sunt iubita. Pentru mine definitia iubirii este urmatoare: se ia sentimentul de dorinta permanenta de a fii langa cel pentru care ai sentimente, se adauga dorul atunci cand esti departe de el/ea, plus zambetul tamp si fara explicatie pe care il ai pe moaca atunci cand ii auzi glasul, cand ii vezi ochii, cand ii mangai fata la care plusezi cu o dorinta inexplicabila de a il/o saruta non- stop, a ii simti pielea pe pielea ta si rezulta o stare de bine, rezulta fericirea, iar persoana care te face fericit/a este persoana pe care o iubesti. A iubi inseamna sa fii prezent langa cel drag, chiar si atunci cand nu esti langa el, iar atunci cand spui "te iubesc" simti un gol in stomac, un nod in gat, palmele iti sunt transpirate, inima iti bate cu putere si simti un "fior" pe sira spinarii, seamana cu un atac de panica :), doar ca in loc sa cazi lat aproape mort pe podea, zambesti din tot sufletul si radiezi fericirea prin fiecare por, fiecare fir de par, fiecare celula. Cand iubesti este vorba de chimie, de atractie, de ceva ce face click si in mod inexplicabil, te simti atras, intrigat si in acelasi timp familial cu cel de langa tine.
Intr-o relatie trecem prin toate etapele si toate starile. Plecam de la dorinta, fericire, bucurie, iubire.
Ajungem mai repede sau mai greu la sentimentul de apartenenta, dependenta, coexistenta, existenta. Iar de aici incolo apare "daca": daca ne-am "ajustat" pe noi pentru a face relatia sa mearga desi eram constienti de diferentele si de lipsurile dintre noi ajungem sa simtim dorinta de independenta. Atunci cand nu reusim sa ne redobandim independenta...apar omisiunea, manipularea adevarului, minciuna si uite asa sfarsim prin a simti ura, dispret, dezgust pentru ca am lasat sa apara acele sentimente care ne-au adus aici si pentru ca am lasat un "daca" sa ne conduca viata.
Am fost mereu de parere ca daca ceva nu merge, daca simti nevoia sa te sarute o alta persoana decat cel/cea cu care ai o relatie, daca simti nevoia de atingerile altuia/alteia inseamna ca ceva nu merge.
Daca ai ajuns aici, ai urmatoarele variante:
1. Dai inainte cu tupeu si mergi pe principiul "atata vreme cat ea/el nu simte, cat acasa ne intelegem si suntem fericiti <<atat cat suntem noi de fericiti, cat putem>> dar suntem, ce rost are sa stric asta pe ceva ce nu stiu daca o sa mearga?" Sau si mai simplu spus "de ce sa dau pasarea din mana pe cioara de pe gard?"
2. Sunt oameni care asa traiesc, avand o relatie acasa si multe altele paralele/simultant, partenerii stiu despre asta, sau au si ele astfel de relatie si accepta, se accepta reciproc. Sunt astfel de relatii si nu trebuie sa le judecam, nu te poti .... pe fericirea unui om, chiar daca tu nu intelegi cum functioneaza, consoleaza-te cu ideea ca nici nu trebuie.
3. Iti dai seama ca ceva lipseste, iti asumi ceea ce simti, ceea ce vrei, ceea ce iti doresti, eventual ceea ce ai facut, ii spui persoanei de langa tine si incercati sa rezolvati toate problemele. Dar asta inseamna ca sunteti 100% sinceri si va asumati tot, absolut tot, de la cel mai marunt gand, gest si actiune, la cel mai indraznet gand, gest si actiune.
4. Iti dai seama dupa discutiile avute, ca ceva tot nu merge, ca ceva lipseste, au existat discutii pe tema asta, lucrurile sunt ok, dar cu toate astea, tu iti doresti ceva mai mult, ceva tot lipseste, tu tot vrei sa vezi, sa saruti, sa atungi o alta persoana decat pe ea/el si atunci este clar ca este timpul sa va vedeti de drumurile voastre. De ce? Pentru ca viata este scurta, si este datoria noastra sa fim fericiti, sa iubim, sa dorim persoana de langa noi si este datoria noastra fata de noi sa simtim asta in fiecare zi a vietii noastre, pentru ca nimeni nu merita sa fie mintit/a, pentru ca nimeni nu trebuie sa se multumesca cu putin, nimeni!

Asa ca...gaseste curajul in tine pentru a gasi fericirea si pentru a iubi.

My Enemy

Ultimii ani si-au lasat o amprenta vizibila asupra mea si m-au transformat fizic, psihic si sentimental. Am ajuns sa ma uit in oglinda si in loc sa imi vad tristetea si defectele, am inceput usor, usor sa imi vad calitatile. Nu a fost usor sa ajung aici, nu este usor nici sa ma mentin, dar o fac totusi, cu o usurinta care ma surprinde si pe mine. Oamenii care mi-au tranzitat viata, deloc putini, m-au obligat sa ma trezesc la realitate si sa invat cat pot de multe despre mine, intr-un timp extrem de scurt. Oamenii sunt rai, pesimisti, manipulatori, parsivi, mincinosi, egoisti, insensibili si razbunatori. Dar sunt asa pentru ca asta aleg ei, pentru ca asa vor ei sa fie, pentru ca dintr-un motiv doar de ei stiut, Cred ca asta ii apara de realitate, de obstacole, de durere, de esec, cred ca asta ii face sa iasa in evidenta fara sa realizeze ca tot ce iese in evidenta este ceva atat de urat, incat ajung la final ca odata cu ura pe care o au asupra oamenilor ce ii inconjoara, sa se urasca cel mai tare pe ei insasi. Nu vreau sa fiu asa! Vreau sa fiu eu! Da, am si eu momente in care sunt trista si pot spune cu mana pe inima ca trec prin cea mai urata, dureroasa, debusolanta perioada a vietii mele, dar cu toate astea aleg sa fiu fericita, buna, optimista, sincera, aleg sa iubesc, sa cred, sa visez, aleg sa fiu o femeie frumoasa, asumata, increzatoare in ea si stapana pe propriul destin. Am ajuns la concluzia ca ne croim singuri soarta, ca viata este un dar ce trebuie acceptat, dar cu toate astea cred ca indiferent ce si cum, unele lucruri or sa iasa pana la urma asa cum trebuie sa iasa, de parca asa au fost menite sa fie. Asa ca, nu imi ramane decat sa ma bucur de aceasta calatorie prin viata, nu imi ramane decat sa rad, sa zambesc, sa dansez, sa iubesc, sa visez cat pot si daca ceva bun se va intampla, daca cineva va trebui sa intre in viata mea sau va trebui sa iasa din ea, o va face indiferent de ceea ce spun, ce fac, ce imi doresc etc. Eu nu  pot decat sa ma bucur de ce am acum, nu pot decat sa iau fiecare zi asa cum vine si sa profit la maxim de ea. Consider ca am obligatia ca seara cand pun capul pe perna, sa nu vad partea negativa, evenimentele nefericite din timpul zilei, am obligatia sa vad partea frumoasa, momentele fericite si persoanele dragi mie, care sunt acolo indiferent ce si cum, si care imi alina sufletul, mintea, viata, existenta.

Nu mai imi fac planuri, nu mai caut fericirea in altii, cred cu tarie ca daca cineva sau ceva este pentru mine, o sa fie. Cred ca daca cineva ma vrea, ma vede si daca ma merita, ma are. Nu o sa mai renunt la mine, nu o sa ma mai devalorizez, nu sunt o optiune, nu sunt a doua optiune, sunt unica, sunt o femeie misto :) sunt o femeie stapana pe viata ei, care stie ce vrea, ce merita si ce are de oferit. Nu o sa ma mai schimb pentru nimeni, nu o sa mai fac compromisuri! Compromisurile te fac sa uiti de tine, de cine esti, de ce vrei, de ce meriti. Compromisurile te fac sa te devalorizezi, te fac sa suferi pentru ca adevarul este, ca in viata poti fugi de multi si de multe, dar nu poti fugi de tine. Adevarul este ca indiferent cat de multe compromisuri faci in viata, in realatii, mai devreme sau mai tarziu de intors la tine, tot te intorci, iar cand o faci, cand faci un pas inapoi si vezi ce s-a intamplat in "perioada de compromis", cat efort ai depus pentru ceva ce nu trebuia sa depui efort, realizezi cat esti de trist, cat esti de frustat, cat esti de pierdut si cat de mult ai decazut fata ta.

As vrea ca oamenii  sa inteleaga ca fericirea exista in fiecare lucru marunt ce ne inconjoara. As vrea sa inteleaga ca daca in viata ajungi sa faci compromisuri atunci cand ar trebui sa fie totul natural si firesc, daca ajungi sa minti, sa tradezi, sa manipulezi, sa inseli este mai mult decat evident ca esti nefericit si nu poti trai in nefericire. Tu ca om, mai devrem sau mai tarziu trebuie sa iti doresti sa fi fericit, sa zambesti, sa te bucuri. Trebuie sa iti dorest sa te intorci la tine si atunci, abia atunci realizezi ce ai pierdut, cat ai pierdut atat din lume, dar mai ales din tine si tot atunci realizezi, ca tu esti si ai fost propriul tau inamic!

My best friend

Toti avem cel putin o persoana despre care putem spune ca este "prietenul sau prietena noastra cel/cea mai buna". Cine este aceasta persoana pentru mine? Simplu, scurt si la obiect, aceasta persoana pentru mine este Mish. Unele persoane ii spun Ana, altele ii spun Mihaela, dar eu...de cand a venit neinvitata la petrecerea mea de 18 ani si pana in ziua de astazi, eu i-am spus Mish. Imi aduc si acum aminte cand am vazut-o in rochia ei galbena, lucioasa, mulata intrand in casa, exact in ziua in care faceam 18 ani si ma gandeam "a venit si asta neinvitata" si imi aduc aminte de prima tigare fumata impreuna pe scarile blocului, ea ascunsa dupa visin sa nu o vada ai ei si eu sub vita de vie sa nu ma vada ai mei.            
Imi aduc aminte cand fara sa ne spunem nimic, am facut pactul de a fi mereu sincere, mereu deschise, mereu obiective, mereu prietene una cu cealalta. Imi aduc aminte cand ne-am promis, adolescente fiind, ca cea care se casatoreste prima ii va fi nasa celeilalte si ii va boteza copilul. Imi aduc aminte momentul in care am sunat-o la 12 noapte, plangand si negasindu-mi locul in lume, iar ea s-a ridicat de langa barbatul ei si a venit sa ne intalnim "la locul meu" fara ca macar sa ii cer asta. Imi aduc aminte de cate ori m-a luat in brate si mi-a dat puterea sa merg inainte atunci cand pur si simplu rataceam singura pe holurile vietii. Am fost la mare impreuna, am fost la munte impreuna, am fost in cluburi, pe stranduri, ne-am trait viata si ne-am distrat in viata asa cum putini stiu sa o faca, iar dupa fiecare experienta traita de-a lungul timpului, la sfarsitul zilei am ramas prietene.

Nu ne vedem des, nici macar nu vorbim zilnic sau saptamanal, dar de fiecare data cand una din noi are o veste majora, cand una dintre noi are un prag de trecut sau un eveniment de sarbatorit suntem una langa cealalta neconditionat si indiferent de timp, spatiu, bani, barbatii din viata noastra sau problemele pe care le avem. De fiecare data cand ne auzim la telefon sau ne vedem, chiar daca a trecut o perioada lunga, reluam legatura exact din acelasi loc, in exact acelasi mod si cu exact aceeasi sinceritate. Intre noi nu exista comparatii, intre noi nu exista minciuna, intre noi nu exista invidie, competitie sau ura, intre noi nu exista sa ravnim una la ce are cealalta sau sa ne comparam una cu cealalta, intre noi exista doar o simpla si frumoasa prietenie bazata pe respect, incredre si obiectivitate. Ea mi-a fost si imi este sora, mama, tata, prietena, psiholog, si confident.
Ne cunoastem de cand eram copile, nu cred ca aveam mai mult de 8-9 maxim 10 ani, de la 18 ani, cand amandoua eram 2 adolescente tampite pe care nu le intelegea nimeni am devenit cele mai buna prietene, acum la 31 de ani, cand suntem femei in adevaratul sens al cuvantului suntem in continuare cele mai bune prietene si ne bazam una pe cealalta fara teama, fara frica, fara regrete si fara sa ne judecam sau sa ne blamam una pe cealalta. Ne sustinem una pe cealalta, ne incurajam si ne sfatuim. Poate unii nu cred si nu inteleg ca pot exista si astfel de prietenii, dar credeti-ma ca exista. Nu spun ca noi nu ne-am certat, nu ne-am jignit si nu ne-am blamat, ca am facut asta slava Domnului, spun doar ca ne-am maturizat impreuna, ne-am acceptat una pe celalta asa cum suntem si ca prietenia noastra a rezistat si exista pentru simplu motiv ca noi vrem sa existe, pentru simplu motiv ca noi am crezut una in celalta si nimeni si nimic nu a putut rupe, destrama aceasta incredre.
Nici o relatie in lumea asta, indiferent de natura ei nu o sa reziste fara incredre, intelegere si mai ales respect, iar noi doua, in relatia noastra de prietenie, le avem din belsug. Imi doresc ca si in relatia pe care ea o are de 9 ani si in relatia pe care eu o am de 4 luni sa avem amandoua parte de exact aceleasi lucruri si imi doresc ca peste 30 de ani, cand o sa fim amadoua babute......sa iesim cu nepoteii in parc, sa depanam amintiri, sa radem si sa zambim ca desi timpul a zburat, noi "l-am dovedit" si  prietenia noastra a ramas (asta sperand ca o sa se intoarca din tarile "calde" unde urmeaza sa plece, daca nu...tot o sa ne mai vedem :) )
Banuiesc ca s-a inteles si ca se intelege ce vreau sa spun, dar pentru orice eventualitate, iti spun "Multumesc Mish ca m-ai ajutat, m-ai sustinut si m-ai ridicat de cate ori am cazut, multumesc ca m-ai suportat (stiu cat de greu de suportat si dificila sunt), multumesc ca ai avut incredre in mine, multumesc ca ai avut curajul sa-mi spui mereu ceea ce crezi, ce gandesti fara menajamente si iti multumesc pentru prietenia pe care mi-ai dat-o si pe care sunt mandra sa spun ca o avem. Multumesc!"

Optiunea corecta

Cand vezi, auzi sau pur si simplu afli ca in opinia anumitor persoane (deloc neimportante), in viata iubitului tau tu nu esti "optiunea corecta", indiferent cat de slab sau puternic esti, lumea ta se cutremura. Niciodata nu esti pregatit sa auzi, sa simti, sa vezi ca persoana pe care o iubesti, poate fi de acord, chiar si pentru o fractiune de secunda cu afirmatia cuiva, ca tu nu ai fii "optiunea corecta" pentru el. Plecand de la minciua, tradare, paranoia, usi ale trecutului lasate deschise, imperfectiunea de a fi om,  descoperi pe parcursul drumului acesta anevoios care este "viata" ca orice ai face si oricat ai zice nu esti niciodata cu adevarat pregatit pentru ce este mai rau, sau pentru dezamagiri, in realitate niciodata nu esti pregatit, in realitate este tot o surpriza si in realitate tot suferi (asta daca ai inima). Nu spun ca sunt perfecta, departe de mine aceste ganduri, de fapt niciodata nu am spus ca sunt bine cu atat mai mult ca sunt perfecta, am spus ca sunt cel mult ok, dar totusi...nu poti sa nu te intrebi unde ai gresit? Nu ma refer la greselile pe care le faci in viata de cuplu, sau la greselile banale de zi cu zi, ma refer pur si simplu la...plm...ma gandesc la faptul ca in mintea mea haotica nu imi trec decat urmatoarele ganduri cu legatura la aceste persoane care ma vad o optiune incorecta, si anume: "am facut tot ceea ce a trebuit si ce am putut sa ii ajut pe acesti oameni, am incercat sa le fac toate poftele, am dat de la mine ca sa aibe ei, i-am sustinut, nu le-am umplut capul cu problemele mele, dar recunosc ca, mi-am tinut iubitul aproape de mine si departe de ei, prin faptul ca am vrut sa stau singura cu el si numai cu el...iar ei acum il "incurajeaza" sa fim impreuna spunandu-i: "eu inca astept sa faci optiunea corecta pentru tine". Serios! Atat de multa "afectiune si respect" aveti voi pentru mine? Asa il incurajati voi? Ce frumos!

Plm...nici nu stiu de ce ma mai agit, dar stiu sigur ca sunt dezamagita, ca ma doare, ca ma afecteaza, ca ....nu stiu...nu mai stiu nimic. 

Chiar asta suntem unii in vietile celorlalti? Chiar suntem niste "optiuni"? Chiar totul intr-o relatie se bazeaza pe a fi, sau a nu fii "optiunea corecta" in viata partenerului tau? Chiar trebuie sa luam in calcul toate persoanele care ne spun ca suntem "optiunile" corecte sau incorecte in viata partenerilor nostrii sau ei in viata noastra? Si cum poate un om sa spuna despre un alt om daca este sau nu "optiunea corecta" pentru cineva, atata timp cat nici macar nu s-a chinuit sa faca un efort sa cunoasca aceea persoana din simplu motiv ca este neimportanta sau ca este o alta "jucarie" sau pentru ca este pur si simplu "o alta fara esenta"??? Totusi nu vorbim despre masini, motociclete....despre lucruri, vorbim despre persoane, care respira, care au minte si mai ales care au suflet. Oare ar trebui sa imi fie mie rusine in fata lor sau lor in fata mea? Plm de intrebari....

Scurt si la obiect!

Ma simt incoltita, ma simt mica si neputincioasa. Ascult aceeasi melodie pe repeat de dimineata, si simt cum ma inchid din ce in ce mai mult in mine. Simt, cum in loc sa ma relaxez si sa ma deschid, ma retrag usor, usor precum un melc in propria carapace si privesc prin usa intredeschisa la tot ceea ce se intampla si in loc sa imi fac curaj si sa o deschid, parca usor dar sigur o inchid in urma mea. Ma simt acuzata pe nedrept, ma simt incoltita, ma simt "gresita", ma simt tradata si mintita. Simt ca toate principiile dupa care am trait sunt gresite, simt ca tot ceea ce am incercat sa fac pana acum a fost si este in zadar. Simt ca trecutul este mai puternic decat prezentul, simt ca trebuie sa lupt iarasi cu el si cu mine si ca nu mai am putere, nu mai am vointa, nu mai am tarie sa o fac. Nu am incredere, nu am speranta, nu am vointa, de fapt...tot ce am acum este o durere si o dezamagire pe care nu le pot descrie in cuvinte.

Cred sincer ca problema principala sunt eu. Am trait atat de mult singura, am fost atat de multa vreme independenta si am fost atat de mult dezamagita incat pur si simplu nu mai am incredere in oameni. Partea mai trista este ca oricat de mult as incerca si oricat de mult as vrea, nu pot sa spun cuvintele "am incredere in tine". Poate ca simt in fiecare clipa ca ceva nu este ok, ca ceva nu este cum trebuie si ca mi se ascunde ceva din cauza ca sunt eu paranoia....sau poate ca pur si simplu sunt nebuna!

Nu mi-am trait niciodata viata dupa cum mi-au planificat-o altii, nu am facut niciodata ce mi-au spus parintii, prietenii, cunostintele. Toata viata am luat singura decizii si am suportat consecintele fara sa ma vait, pentru ca stiam ca mi-am urmat propria minte si propriele sentimente, astfel traindu-mi in mare parte viata mea si nelasand pe nimeni sa o traiasca in locul meu. Nu vreau sa fac cum imi spun altii, nu vreau sa imi traiesc viata in functie de dorintele si necesitatile celorlalti, vreau sa imi traiesc viata in functie de cerintele si necesitatile mele, si daca Dumnezeu imi ajuta in functie de cerintele lui si de cerintele copiilor nostrii, in nici un caz dupa cerintele parintilor, prietenilor, nostrii