"Tine"

Ma pierd pe mine langa tine, ma simt pe mine langa tine, ma vreau pe mine langa tine! Incep sa ma intreb daca este corect, daca este ceea ce imi trebuie, daca este ceea ce vreau. Da, te vreau, pe tine! Dar nu vreau sa ma pierd pe mine ca sa te am pe tine.

Am nevoie de un “tine” care sa nu vrea sa ma piarda de langa el si care sa nu vrea ca eu sa ma pierd pe mine, atunci cand sunt cu el. Am nevoie de un “tine”, care sa inteleaga ca singura varianta acceptabila, admisibila si tolerabila, este sa ne pierdem impreuna, unul in existenta celuilalt, unul in ratiunea celuilalt, unul in trairea celuilalt. 

Am nevoie de un “tine” care sa ma “adjudece”! Am nevoie de un “tine” pe care sa mi-l “adjudec”. Am nevoie de un “tine” care sa isi doreasca sa ne “adjudecam” reciproc, impreuna cu “tine” si alaturi de “tine”, impreuna cu mine si alaturi de mine. 

Am nevoie de un “tine”, care sa nu ii fie teama, sau frica sa ma caute atunci cand se gandeste la mine, pentru ca…orice motiv ar putea exista. Am nevoie de un “tine”, care sa imi alunge teama sau frica ca daca te caut, este posibil ca tu sa nu ma vrei pe mine asa cum te vreau eu pe “tine”, din…orice motiv ar exista. Am nevoie de noi, pentru ca impreuna sa nu ne fie teama sau frica de nimeni si nimic, cu atat mai putin de…orice motiv ar putea exista.

Am nevoie de un “tine” care sa vorbeasca cu mine, nu care sa vorbească catre mine Am nevoie de un “tine” cu care sa vorbesc, nu catre care sa vorbesc. Am nevoie ca impreuna sa vorbim catre altii.

Am nevoie de un “tine” care sa ma asculte cand ii vorbesc, nu sa se prefaca ca ma asculta. Am nevoie de un “tine” pe care sa il ascult atunci cand vorbeste, nu sa ma prefac ca ascult. Am nevoie ca impreuna sa ne prefacem ca ii ascultam pe cei care ne inconjoara. 

Am nevoie de “tine” care sa ma respecte chiar si atunci cand simte ca este imposibil sa ma respecte. Am nevoie de “tine” pe care sa il respect chiar si atunci cand simt ca este imposibil sa il respect. Am nevoie sa ne respectam, chiar si atunci cand simtim ca este imposibil sa ne respectam.

Am nevoie de “tine” care sa ma iubeasca, sa ne iubeasca neconditionat. Am nevoie de “tine” pe care sa il iubesc, sa il iubim “neconditionat”. Am nevoie de “tine” alaturi de care sa iubesti, sa iubesc, sa iubim neconditionat. 

Inca te vreau pe tine! De ce te vreau pe tine?

Patruzeci

Este trist cum toata lumea are impresia ca se cunoaste cu toata lumea, dar in realitate aceasta tota lumea este singura! Parca nicaieri si pretutindeni este locul meu si cu toate astea parca sunt straina de nicaieri si pretutindeni. M-am maturizat, am crescut, am evoluat fizic, ca stare si staza si cu toate astea, parca am ramas aici, acolo, nicaieri si pretutindeni. Am luat din fiecare lume ce am crezut ca este mai bun, mi-am indoctrinat sufletul si mintea cu principii, am ras, am plans, am suferit, am involuat, am stagnat si am evoluat. Am dansat nopti intregi pe plaje cu nisipuri fine sau in cluburi de fite gasite in tari straine. Am copilarit cu “bagabontii” din Militari, cu “smecherii” de pe Stefan cel Mare, cu baietii din si de cartiere, din peluza sau din “high class-ul” Bucurestean. Am gustat din cele mai fine bauturi, am purtat cele mai de fite rochii, cele mai inconfortabile sandale de firma si m-am regasit mereu in adidasii pusi la loc de cinste in dulap, in pantalonii largi (si acum cu 3 numere mai mari decat mine) si am zambit cu sufletul in fata oglinzii cand imi asortam tinuta la sapca de pe cap si la lacul de pe unghii. Am iubit, am fost iubita, am ranit si am fost ranita. Am crezut in oameni si am fost dezamagita, dar au fost si oameni care au crezut in mine si pe care i-am dezamagit. Am cazut si m-am ridicat. Am dansat in viata si prin viata cu toata viteza inainte, facand fiecare lucru la timpul lui si cu limite impuse de parinti (va multumesc pentru asta, pentru ca daaaa…daca nu impuneati limite ma pierdeati si ma pierdeam). M-am ciupit pentru ca adevarul era prea frumos si mi-am smuls parul din cap, cand durerea era atata de mare iar inima nu aveam curajul sa mi-o smulg din piept. Mi-am incalcat cuvantul, principiile si mi-am ingropat orgoliul, ca dupa aceea, de fiecare data sa le regasesc si sa le consolidez atat de profund in omul din mine, incat sa creez cea mai solida temelie pentru femeia care am ajuns astazi, fara posibilitatea minima de dezradacinare a acestora. Am avut libertatea de a alege, unele alegeri au fost bune, altele mai putin bune, iar restul… au fost chiar catastrofale. Mi-am facut prieteni, pentru ca apoi sa ii capat de dusmani. Mi-am facut dusmani, ca apoi sa ii capat de prieteni. Am avut prieteni care au ramas prieteni, dusmani care au ramas dusmani, dar si prieteni si dusmani care au ramas cunostinte. Am pierdut oameni dragi si am castigat oameni dragi. Am cazut si m-am ridicat. Am fost amica, prietena, iubita, sotie, mama, dar am fost si fara voia mea, amanta. Am trait cu ai mei, am trait singura, am trait cu “el”, am trait cu ai lui, ca sa ajung sa iubesc sa traiesc singura cu al meu. Am trait fiecare clipa, fiecare moment, fiecare experienta si am invatat din fiecare in parte atat cat am avut capacitatea sa o fac la acel moment. 40 de ani de viata traita si simtita la cea mai mare intensitate. 40 de ani de viata traind si facand fiecare lucru la timpul lui. 40 de ani de agitatie, de haos, de descoperiri, de redescoperiei, de bucurie, de fericire, de iubire, de agonie, de extaz, de existenta. 40 de ani de lectii invatate sau nu, dar cu siguranta 40 de ani de trairi memorabile. PATRUZECI!

Lupta lor!

Traiesc, simt, doresc, iubesc, ranesc si sunt ranita. Stop, pauza si o iau de la capat. Cercul vicios al unei minti obosite si a unei inimi mult prea ranite, ce au in comun doar o dorinta arzatoare de…. iubire, devine deja rutina. Lupta dusa la nivel compulsiv obsesiv pentru castigul sau inexistenta “altuia/alteia” asemeni lor, reincepe. El isi doreste sa ramana in realitatea asigurata de singuratatea si lipsa oricarei terte persoane, ea isi doreste in mod incontrolabil posibilitatea reala a tertei persoane cu o permanenta vibratie si fara perturbatie. In timp ce el considera ca linistea singuratatii si lipsei complicatiilor unui tert este piatra de temelie a existenteti lui in tumultul vietii cotidiene, ea considera ca bratele unui tert, atingerea lui realizata in momentul premargator si succesor conjunctiei sarutului este incomparabila oricarui fenomen, in mod indubitabil. El se vede controland si manipuland simturile si trairile ei, ea lupta cu ferocitate pentru a isi impune sentimentul suprem pe care considera ca el nu il intelege doar pentru ca nu are capacitatea de a il explica si de a il valida. El este extenuat de cercetarea, descoperirea si inventarea metodelor mereu noi si inovatoare, la care a fost nevoit sa apeleze de fiecare data in recuperarea ei. Ea este exasperata de incapacitatea lui de intelegere a nevoii ei de doi, de lipsa dorintei lui de implicare, de deschidere si de relationare. El este ipocrit, ea este singura. El este speriat, iar ei ii este dor. Lupta lor pare independenta de mine, pare ca sunt un simplu spectator al corpului meu, al organelor aferente recipientului din dotare, declarate candva competente. Ma vad nevoita sa le declar in mod cumulativ si oficial incompetente si incompatibile. Le dau shut down si intru in modul off line, pana la recuperarea unuia, pana la momentul incheierii unei conventii cu macar unul din ei. Ii intind in pat, ii invelesc, le spun noapte buna si ii bag la somn, cu naivitatea unei pustoaice de 15 ani ca asa lupta s-a incheiat, iar rasaritul unei noi zile le v-a aduce calimitate, intelegere si liniste. Nimic mai eronat! El ii arata in vis durerea cea mai mare a mea si ea plange. Ea riposteaza aratandu-i momentul perfect ce parca inca nici nu l-am trait si el trasare. El ii arata principii, valori si linistea din coltul intunecat al bucatariei in care eu ma regasesc in fiecare seara. Ea ii arata lacrimile singuratatii, placerea sarutului si strangerea in brate, dupa care eu tanjesc in fiecare seara, inainte de culcare. Ma trezesc! Ma indrept debusolata, cu lacrimi in ochi si o durere sfasaietoare, spre coltul intunecat al bucatariei, iar ei … se opresc si amutesc. Isi pun bratele in jurul meu, isi lasa fiecare capul pe cate un umar si ma simt, se simt. Ea intelege durerea pe care el o simte atunci cand el se simte neputincios in ajutarea ei si il respecta. El simte zgomotul puternic pe care ea il face, caldura ce o emana si o iubeste. Pentru moment lupta s-a oprit!

Trecutul

M-am hotarat! Te las in urma, in trecut si o iau de la inceput. Nu te voi uita intr-un colt umbrit al amintirilor trecutului si nu voi uita viata traita inaintea zilei de astazi, dar te las acolo. Te las acolo, in sertarul trecutului, in acel loc important in care sa te vad mereu si in care sa nu te uit niciodata. Te voi inzestra cu superputerea “amintirii” si ma voi intoarce sa te privesc in liniste, in fiecare moment de necesitate. Nu, nu, chiar nu te urasc si cu siguranta ai fost un “adversar” redutabil dar vreau sa rad si sa iubesc, vreau sa simt si sa traiesc. Tu esti trecutul cel temut, tu esti prezent si absolut, tot eu esti tu si eu sunt tu, dar vreau s-o iau de la inceput, te rog ramai trecut.

Am crescut, ne-am maturizat si am invatat impreuna cele mai pretioase lectii ale dezamagirii, tristetii, durerii profunde si devastatoare ce sfasie si sufletul celui mai rece si sfidator muritor. M-ai facut mai puternica, mai sincera, mai reala decat razele soarelui ce iti ard fata intr-o zi torida de vara, dar este timpul sa te las sa pleci. Viitorul iti ia locul, clipa prezenta este traita fara puterea ta, fara puterea trecutului asupra ei. Nu mai vreau sa imi deformez principii si valori in procedee de vindecare necorelate si nealiniate la mine si sufletul meu! Da, esti trecut si influentezi efemer starile prezente ale omului sensibil si doritor ce salasluieste in interiorul acesta firav ce il ascund constiincioasa de atatia ani, deci da…te rog ramai trecut.  M-ai format si deformat, te-am trait si m-ai tradat, te iert si am plecat.

The “man” in the mirror is you! You, just YOU!

Mii de ganduri, zeci de lacrimi, o inima prea peticita ca sa mai simta si sfarsitul unei ere a sentimentelor. Pun punct, ma scutur, ma ridic si plec pentru a ...irelevanta cata oara. Ma indrept, ca de fiecare data la imaginea ce se reflecta in oginda. La ochii tristi, goi si plini de lacrimi, la sufletul bun, la tot ce imi arata oglinda de fiecare data, bun sau rau, fara menajamente, fara minciuni, fara manipulari si fara omisiuni. Pare ca ma uit intr-o oglinda sparta in tot atatea cioburi ca inima asta ce-mi pare iar straina si ce imi bate in piept de atatia ani. Speranta dupa speranta, minciuna dupa minciuna, tradare dupa tradare, manipulare dupa manipulare si nu mai caut vinovati. De data asta il vad clar printre cioburile oglinzii, printre lacrimi. Il vad si nu mai poate fugi, nu se mai poate ascunde, nu il mai las sa se ascunda. Ma vad! Nimeni nu ne greseste mai tare decat ne gresim, noi. Nimeni nu ne dezamageste mai tare decat ne dezamagim, noi. Nimeni nu ne minte, nu ne manipuleaza si nu ne tradeaza mai al naibii de tare decat o facem, noi insine. As vrea sa arat spre ”el”, dar eu sunt cea care i-am permis lui, “tradarea”. Tradarea unui ”el” m-a ajutat intodeauna sa gasesc un nou “eu”! Da, suna stupid, dar acesta este adevarul pe care imagine reflecatata in oglinda ni-l spune de fiecare data cand o vedem dupa o ”cadere” si de ficare data este imaginea pe care o stergem rapid, precum aburii pe care ii stergem de pe oglinda cand iesim dintr-o baie fierbinte. Permitem ipocrizia altora doar pentru ca am invatat sa o acceptam pe a noastra ca fiind ceva natural, ceva normal, ceva uzual si realizam prea tarziu ca masca ipocriziei personale se reflecta in imaginea omului pe care il atragem si pe care il urcam pe un piedestal dintr-o nevoie mult prea superficiala de ”doi”. Nevoia apartenentei este mai afurisita decat nevoia imbratisarii reale de dupa o seara salbatica de sex. Nevoia iubirii paleste in fata apartenentei si daca ai noroc, sau ghinion, depinde de perspectiva din care priveste ”problema” ajungem la gesala fatala de a ne indragosti de persoana total ”gresita” pentru noi, iar surpriza nu apare nici macar atunci! Nu, nu, surpriza nu apare in momentul in care te-ai indragostit de persoana care ti-a spus, ti-a cerut in mod repetat sa nu te indragostesti de ”ea”/”el”. Surpiza apare in momentul in care suferi dupa iluzia creata in mintea ta doritoare de ”apartenenta”, de ”doi”, de dorinta de ”el”, desi el a sustinut tare si extrem de vocal ca ”nu te vrea”, ca nu vrea o ”relatie” cu tine, dar partea disperata din tine de ”doi”, s-a incapatanat, s-a facut ca nu aude si a ignorat toate semnele iminentei ”tradari”. El nu te vrea, nu pentru ca tu nu esti misto, marfa, minunata, completa, complexa etc., nu, nu! Nu din acest motiv! El nu te vrea pentru ca pur si simplu nu a vrut si nu vrea asta in momentul in care tu l-ai intalnit, in momentul in care, ca o cretina, ca o tampita ai senzatia de cacat tu te simti pregatita sa infrunti orice, dar realitatea este ca te-ai mintit atat de mult si atat de des si atat de bine, incat habar nu ai ce vrei, ce poti sa duci si ce anume iti doresti mai exact de la barbatul din fata ta. Singuratatea creeaza iluzii manipulatoare, dorinte ascunse pe care in momentul aplicarii ”criteriilor de selectie”, dezechilibrati fiind la nivel hormonal, gresim si ne manipulam propriul gand, cum ca ”el” este alesul, cand de fapt, realitatea cruda este ca singura persoana pe care trebuie sa o alegi, sa o respecti si caruia trebuie sa ii fii fidela fara drept de apel, care este alesul sau aleasa ta (dupa caz), esti DOAR SI CHIAR, ”TU”! 

#GandulDeAstazi - Un moment "imperfect"

Incerci sa lasi trecutul in trecut si sa te bucuri de viitor. Te trezesti ca trecutul este amprenta prezentului tau si involuntar iti dicteaza traiectoria viitorului. Nu mai esti la fel! Te-ai schimbat. Cineva, ceva, candva...totul, a schimbat genetica ADN-ului tau si te gasesti la prapastia dintre tine, trecut, prezent si viitor. Te zbati pentru tine si te gasesti zambind la o licarire de fericire ce iti strabate involuntar calea, dar care nu iti apartine, care nu este pentru tine si/sau care nu te vede, sau pe care pur si simplu tu nu o vrei, tu nu vrei sa fie a ta, sa fie pentru tine, dar sfarsesti prin a te multumi totusi cu ea. Nu te-ai asteptat sa te trezesti in nebunia in care traiesti astazi! Copil fiind, te visai intr-o familie a ta, fara complicatii, fara divort,  fara "poate", fara "hai sa vedem ce o sa fie", fara "nu imi fac planuri de viitor", fara "doar sex si atat", fara "nu ne implicam emotional". Ai fost copilul ingenuncheat si indoctrinat de exemplul de "fericire" compromitatoare a celor care te-au inconjurat. Te-ai trezit visand la "cai verzi pe pereti", singur/a, cu unul, doi, cinci copii in brate si intrebandu-te "Incotro o iau?".  Da, suntem familii monoparentale si am ajuns sa ne mandrim cu exceptia ce a devenit regula. Este normal? Habar nu am! Am ajuns sa ne bucuram de ce primim si uitam sa visam la "au trait fericiti pana la adanci batraneti" sau macar la ce este bun, corect si ce ne trebuie noua si sufletului nostru. Ne gasimi in "odaia mintii noastre", captivi involuntar in  bucati de trecut si traind instinctiv in prezent fara ganduri si sperante reale de viitor. Ne creem liste, listute, tipare si standarde la care nici macar noi nu ne putem ridica cu adevarat. Ne bazam pe "fie ce-o fi" si ne bucuram cu ce primim gandindu-ne ca ne-am trait si ne-am ales soarta, ca asa a fost sa fie. Ne vedem in fiecare dimineata in oglinda artificial luminata din baile noastre, dar in cea mai intunecata oglinda a sufletului nostru. Ne mintim ca "suntem intregi singuri", cand in realitate intregul este pur si simplu confirmat in mod "neasumat" de caldura sufletului la care tanjim sa ne imbratiseze si sa ne imbarbateze in fiecare seara inainte de culcare si in fiecare dimineata inainte de rutina zilnica si uneori extenuanta a unei banale zile pentru altii. Ne dam barbati si "barbate" ca le facem pe toate fara sa recunostem ca da, le facem pe toate, dar nu vrem sa facem asta, nu vrem sa le facem pe toate! Nu, nu este vorba ca nu putem, este vorba ca NU VREM! Vrem acea viata in doi, acea viata "citita", invatata si visata in toate basmele si povestile cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, chiar daca nu exista, noi o vrem si o visam involuntar, in subconstient, in fiecare seara de "liniste" singuratica si parinteasca. NU! Nu suntem perfecti, nu suntem completi si nici macar nu mai suntem....intregi. Suntem jumatatile de masura ale existentei noastre de odinioara, ce acum exista fara doar si poate pentru astazi si pentru maine si pentru viitorul copiii pe care i-am adus pe lume. Ne punem masca dupa masca pe care ajungem sa nu le mai dam jos, nici macar atunci cand ramanem singuri cu imaginea ce se reflecta in oglinda, pentru ca trebuie sa fim "tari", "indestructibili" si "puternici". Ne uitam sufletul si nu pentru ca vrem, ci pentru simplu fapt ca l-am ascuns atat de bine si atat de multa vreme, incat nu mai stim cum si unde sa il gasim!

Privind inapoi, ma trezesc in viitor

Ai intrat si te-am vazut! Am zambit! Zambesc si acum! Imi aduc aminte fiecare gest si fiecare expresie pe care o aveai intiparita pe mocuta aia dulce, pe care am ajuns pur si simplu sa o ador si pe care nu ma satur sa o privesc. Mi-am spus "imi place" si imi aduc amite ca m-am intors catre fete si le-am spus "Ce arogant nemultumi de, dar are noroc ca este dragut". Nu imi aduc aminte exact cum am ajuns sa interactionam, care a facut primul pas si care pe care a sarutat primul, dar imi aduc aminte exact cum te sarutam si cum imi doream sa nu te opresti, sa nu ma opresc, sa nu se termine Sarutul tau a fost "acasa" pentru mine, iar tot ce a urmat...a fost atat de nou si imprevizibil pentru mine, incat m-a schimbat si a schimbat genetica ADN-ului meu! 7 luni! 7 luni in care "nu vreau o relatie", mesaje trimise si...doar atat, pentru ca multe au ramas fara raspuns, au "domnit" si au "dominat" relatia dintre noi. 7 luni traie de la agonie la extaz si de la extaz la agonie. Un roller coaster de trairi si de sentimente. Un 39 de ani cu un vis neimplinit, in care am visat ca ma intorc si tu erai acolo, in spatele meu, iar eu te luam in brate si te sarutam. Un ceas ce arata existenta ta, dar fara mine in a ta si fara tine in a mea. Un turneu al sentimentelor noi, inedite si neasteptate. Un tu, eu, dar fara "noi". Un "ne vedem in viitor" transformat in "ne vedem in Paris" si transformat la randul lui in "ne vedem in decembrie". Un sentiment de teama, transformat in disperare si panica generala data de posibilitatea "fac ce vreau, nu avem o relatie". Un "te iubesc", spus extrem de sincer, extrem de simtit si extrem de involuntar intr-un moment de extaz intr-o Franta ferita muritorului de rand, dar simtit pana in maduva oaselor de muritoarea de langa tine, sangeranda de dorinta ta! Un prezent fara viitor, transformat intr-un prezent cu o dorinta arzatoare de "un viitor". Un strigat de "te vreau" ce nu l-ai auzit niciodata, dar pe care l-ai simtit in fiecare fapta si in fiecare noapte. Un "vreau mai mult" finalizat cu totul este la fel. Un..."nimic" trait in doi. Un "tot" trait in acelasi doi, dar fara "noi". Un prezent fara viitor! Nup! Nu regret nimic dintre ce a fost intre noi! Regret ce am facut...eu, dar nu regret ce am simtit! Esti dorinta pusa intr-o stea cazatoare. O dorinta atat de arzatoare ce pur si simplu nu am stiut sa o exprim ca sa pot avea "totul", ca sa te pot avea pe tine, cu totul. Esti...un risc teoritic asumat si practic nedelimitat de sentimentele puerile si alodescentine ale unei femei si ale unei mame de 39 de ani. Esti "noaptea neagra a sufletului" ce nu stiam ca exista si ce am aflat-o doar prin prisma existentei tale in viata mea. M-am descoperit! Am descoperit "fatete" ale mele despre care nu stiam ca exista si ca le am. Am trait, am simtit si am iubit. Nu! Nu avem un un viitor, nu ne-am declarat, sau tu nu mi-ai declarat dorinta de unul, dar astazi, la 7 luni distanta de prima data in care am fost a ta fara sa fiu a ta, ma gasesc pe acelasi scaun, acelasi loc pe care te-am lasat sa il ocupi, fara regret si privesc inapoi, dar ma trezesc visand involuntar la.....viitor!

 Cum sarbatoresti ceva ce nu exista? Cum te poti bucura de 7 luni in doi, cand in realitate nu a existat niciodata un "noi"? Nu poti! Nu poti! Nu cred ca poti! Poti sa te bucuri de prezent si de...tine!

https://www.youtube.com/watch?v=o7iL2KzDh38

Oh, love
How I miss you every single day
When I see you on those streets
Oh, love
Tell me there's a river I can swim that will bring you back to me
'Cause I don't know how to love someone else
I don't know how to forget your face
Oh, love
God, I miss you every single day when you're so far away

 

Dorinta

Si strig iubirea ce o port, in suflet in si pentru viitor! O chem, o strig si o provoc sa ia si sa imi dea la schimb, cam…tot. Am suferit, am plans, am ras, am mers si m-am tarat de dor, durere si dorinta, la asfintit si rasarit, pentru iubire biruinta. Am incercat sa fiu om bun, sa fiu si rau, sa fiu nebun, dar parca nimeni nu a vrut, din inima o “suferinta”. Sunt buna, sunt si rea, sunt mama, dar sunt si femeia ta! A ta! Om bun, asemeni mie, ce vezi in vis femeia ta, dar cu infatisarea mea. Femeia ta, rasar eu azi, m-agat de luna si de stele, ma ard in soare zdrobitor, ca tu sa vezi ca sunt, un simplum om, un trecator, dar sunt si om nemuritor. Ma uit la tine si tanjesc, dupa iubiri netrecatoare, acele simturi tematoare, ce iti raman neuitatoare. Ah, dar cat iubesc iubirea ce-n veci ti-o port cu drag eu tie si cat ma rog in stele si in luna, sa se intoarca ea la mine! Sa vina inzecit la mine, sa stea si nu o saptamana, sa stea aici in viata mea, cam cat doreste el si eu si ea! Sa nu ma minta si sa nu tradeze, sa nu mai vrea sa-îngenuncheze femeia ce se simte si pe care-o simte a sa. Te vad si vad cum tu zdrobesti, o inima cum nu gasesti, dar plang, ma uit si tac, ca tu, te vezi si simti ca un barbat. Dar omul care te iubeste si care te si pretuieste, nu te ignora si nu te raneste, doar pentru ca e “barbateste”! Asa ca taci si te ridica, femeie mica si zdrobita de toti, de viata umilita! Ridica-te si lupta drept, nu pentru un el si el si el, ci pentru tine si credinta! Nu inceta sa crezi in ea, ca vine ea, iubirea ta! Stai dreapta si neostenita, asteapta, spera, crezi in ea, caci sus pe cer, ai steaua ta!

26.07.2021

2 lumi total diferite, apartinand aceluiasi “eu” si  un moment de respiro! Parca lumea a stat in loc si totusi timpul, dusmanul tuturor nu a vrut sa se opreasca, el a alergat si a luat cu el fiecare moment din linistea asternuta in jurul meu, in jurul nostru! Ca mama, iubesc copilul ce in pantec l-am purtat si pentru care lupt in fiecare zi, din ziua in care l-am tinut pentru prima data in brate. Ca femeie, mi-am trait pentru prima data din acel moment…"feminitatea". Este bizar cum inima mea, vrea la puiul de om ce imi apartine, dar cum aceeasi inima plange dupa momentele traite cu “el”, omul ce nu mi-a apartinut niciodata si dupa momentul in care se v-a termina…astazi. Am descoperit…duplicitatea! Nu, nu acea duplicitatea ipocrita de om pervers si parsiv, ci acea duplicitate de femeie, spintecata in doua, fix la jumate si impartita in mama si femeie. Am descoperit durerea momentului ruperii de sufletul copilariei pe care l-am lasat pentru cateva momente, acasa, in Romania si sufletul matur dar parca copilaros, pe care il las in urma, pentru …nu stiu cat timp, aici, intr-o Franta istorica, ferita privitorului obisnuit care o viziteaza in mod banal. Ma rup in bucati marunte de iubirea ce o port pentru doi barbati diferiti, dar care au in comun lucruri majore din punct de vedere emoțional. Nici unul nu stie si nu isi exprima sentimentele, nici unul nu le comunica, nici unul nu le arata si ma gasesc intrebandu-ma daca le au, daca eu contez pentru ei, daca le lipsesc, daca fac parte din lumea lor si daca…de ce nu…ma iubesc!? Iar eu…eu nu imi pot opri lacrimile, nu imi pot cenzura emotiile, nu imi pot infrana trairile si simt atat de nou, de complex, de diferit, de…adevarat! Iubire, fericire, recunostinta, durere, dor, teama, frica, speranta, dorinta, trecut, prezent, viitor si toate le simt ACUM!

P.S. Inceputa in Tours, terminata in aeroport in Paris si postata astazi cand...fara viitor chiar sper sa ne (re)vedem in viitor!

#GandulDeAstazi - Nu esti "vindecata"!

Se uita la mine cum "fug", in timp ce in realitate doar plec de la o petrecere si imi spune "ai fugit si realizez ca nu esti vindecata, ca nu te simt vindecata". Da-mi voie sa-ti spun, cu cel mai mare respect, ca nimeni nu o sa mai fie cum era inainte de casnicie, de divort! Casnicia esuata, divortul, te schimba, schimba ceva in tine in mod incontrolabil. Asta inseamna ca o sa fiu toata viata "nevindecata"? Sincer...habar nu am! Dar ce stiu, este ca in mod evident, normal si logic (pentru mine), nu o sa mai fiu niciodata cum eram inainte de casnicie si de divort, iar asta pentru MINE, este perfect normal! Iar tu si tu si tu si tu care iti place o persoana, care iti place de mine, care chiar vrei sa ma cunosti, nu mai bine ma cunosti si ma descoperi inainte de a formula o parere? Nu mai bine imi descoperi mintea, gandirea, aspiratiile etc. sa vezi daca coincid cu ale tale, inainte de a "exprima" o concluzie? Nu mai bine imi saruti cicatricile de pe corp si ma faci sa ma simt in siguranta? Nu mai bine imi cuprinzi fata, imi saruti fruntea si ma faci sa ma simt dorita? Nu mai bine ma iei in brate, imi asculti bataile inimii si imi simti dorinta de viata, de tine, de noi, iar in acel moment, tu sa realizezi ca tot ce iti doresti este sa ma protejezi si sa te protejez? Nu mai bine incerci sa cunosti omul din mine cu adevarat, nu superficial, la 1-2-3-5 intalniri in grup, ci inainte sa imi pui o "eticheta", inainte sa fugi, sa ma declari pe mine "nevindecata" in mod superficial, iar tu care te consideri "vindecat" sa imi dai mie "lectii" despre...."autocunoasterea" mea, propie si personala, pe care tu nici macar nu te-ai sinchisit sa o descoperi cu adevarat?

Know me before you put a stamp on my forehead!

Da! Nu! Poate! Habar nu am!

Nu te-am mintit niciodata pana acum! Nu vreau o relatie, dar cu toate astea nu putem spune ca noi nu avem o relatie. Daca as face sex cu alta persoana, nu ar insemna nimic mai mult decat sex carnal, o necesitate si as face sex cu oricine, dar nu simt nevoia, pentru ca mi-am luat de la tine tot ce imi doresc si am nevoie si parca nici nu am chef sa stau sa caut si sa vrajesc o alta. Da, dpdv sexual nu am ce sa iti reprosez, este ce mi-am dorit, doar ca eu vreau mereu altele. Dar nu am fost cu alta de cand sunt cu tine. Daca tu ai face sex cu alta persoana, nu stiu cum m-as comporta, cum as reactiona, pentru ca dezamagirea este cu atat mai mare cu cat spui ca nu vrei pe altcineva ca tu ma vrei pe mine, ca tu apartii unui singur om si cand spui asta unei persoane dezamagirea si durerea este mai mare cand tradezi, cand faci sex cu alta persoana in afara de mine. Suntem diferiti si avem gandiri diferite despre o relatie si de aia cred ca o relatie intre noi nu o sa mearga, nu o sa dureze. Unul este cald si unul rece, unul emotional si unul cerebral, unul linistit si altul agitat, nu are cum sa mearga o relatie, dar cu toate astea noi avem o relatie, poate nu una conventionala, normala dar avem o relatie a noastra, atipica. Pana acum nu imi doream sa raman prieten cu ex, pt ca imi doream mereu mai mult de la ex, dar cu tine ma vad prieten si dupa ce relatia asta se termina. Nu pot sa spun ce o sa fie in viitor, nu am un glob de cristal. Contezi, tin la tine, imi este dor de tine, nu imi esti indiferenta, dar nu vreau o relatie acum, nu vreau sa dau explicatii, sa ma justific, vreau sa plec la ora 2 din casa si sa nu dau explicatii. Ce este cel mai frustrant? Este sa ies, sa ma intorc acasa, sa spun adevarul si sa nu fiu crezut! Este groaznic sa spui adevarul si persoana din fata ta sa nu te creada, te intrebi instant: bai cat de prost sunt? De ce sunt aici? Nu mai bine faceam si macar stiu ca faceam decat sa nu fiu crezut cand spun ca nu am facut nimic rau, cand nu am calcat stramb? Si ma gandesc ca o sa o fac, doar ca sa aiba dreptate. Imi place ca tu nu imi ceri explicatii, ca atunci cand sunt cu tine este liniste si ca vorbim mult si nu cred ca mi-as schimba atitudinea daca am avea o relatie!

Iar la sfarsit...aceasta melodie!!!

Iar eu sunt si ma simt asa:

Perfect inexplicabil

Ma trezesc si ma uit la tine, langa mine, in gandul meu. Ma apropii de tine, imi pun capul pe pieptul tau si dispari. Ma ridic, ma uit la locul in care erai cand ai disparut si te revad. Incerc iar sa te ating si iar dispari. Ma ridic, ma asez pe marginea patului si ma trezesc alergand grabita spre locul in care stiam ca te gasesc in fiecare dimineata de dupa o seara in doi. Te vad cum iti ridici privire, zambesti si eu ma pierd pe mine regasindu-te pe tine, astfel regasindu-ma din nou pe mine, in privirea ta. Ma apropii si vreau sa imi pun mainile in jurul gatului tau pentru a te saruta, dar tu...iar ai disparut. Ma asez in acelasi loc in care stateai tu, privesc in gol, oftez si parca incep a ma trezi. Esti ireal! Esti amintirea plasmuita in mine de un trecut efemer trait in doi. Totul este la fel si parca totul s-a schimbat. M-am schimbat! M-ai schimbat! Ai modificat genetica sentimentelor, mentalitatii si trairilor mele. Te am si nu te am. Ce ironic! O viata singura, traind in amintirea unui trecut in care nu am fost in realitate niciodata doi. Ma trezesc ratacind printre zeci de stari si notiuni opuse ale existentei mele insignifiante in si pentru Univers, dar remarcabil de importante pentru mine si pentru existanta mea in propria-mi viata. Nu am vazut dincolo de astazi, pentru ca in fiecare astazi mi-ai luat si ti-am dat fara sa imi ceri maine. Dar astazi, ceva s-a schimbat! Astazi ma gasesc gandindu-ma perfect inexplicabil la maine.  Maine este viitorul, iar viitorul nu ne-a apartinut niciodata, nu a fost niciodata o optiune aleasa sau macar corecta pentru “noi”. Dorinta de “doi” tipa in femeia conturata din ce in ce mai fad in AND-ul meu. Ma simt pregatita! Ma simt pragatita sa te primesc in viata mea, in calitate de ocupant definitiv al locului candva “ingenunchiat” de cei asemenea tie. Nu! Nu vreau sa-mi vinzi iubiri, iluzii sau sperante trecatoare. Nu vreau sa imi oferi cu clasa si cu stil manipulari mascate, in schimbul unui adevar sublim. Nu vreau tradari sfasaitoare si nici dureri nimicitoare. Nu vreau promisiunea unor “viitoruri viitoare”!  Iti cer cu teama si sfiala, o noua sansa, la o viata ametitoare. Sinceritatea sa ne fie temelie, respectul sa ne fie obicei, sa radem, sa traim cu bucurie si sa creeam un viitor. Sa fim noi doi si poate...altii doi! Sa aud cum razi cu ei in dormitor si cum cu glas suav si tandru te striga ei “taticul” lor. Ma iei in brate, ma saruti, ma tachinezi cu gingasie, ca ma iubesti dar nu mi-o spui, tu mie! Ma privesti si parca nici nu vreau sa imi soptesti, ca vad si simt ca ma iubesti si fara noi, tu nu vrei sa traiesti.

P.S. Spune-mi cand iubesti, cand ma iubesti!

Fara viitor...ne vedem in viitor!

Nu imi mai fac planuri de viitor, ma mint si imi spun ca traiesc astazi si incerc sa ma bucur mai mult decat m-am bucurat ieri, de astazi.  Incerc sa apreciez mai mult "astazi" decat o faceam ieri si incerc sa gresesc mai putin maine decat am gresit astazi. Invat din greseli, evoluez, ma maturizez si ies din zona mea de confort pentru a descoperi..noul si a gresi iar. Gresesc, regret, invat si incerc sa nu mai gresesc, sa nu mai regret, acelasi lucru pe care l-am gresit atunci, in trecut, cand credeam ca stiu cum sa privesc prezentul si viitor, dar cand ajungeam la ele, tot gresam, tot regretam. Poate o sa mai gresesc, cu siguranta o sa mai gresesc, dar imi doresc sa gresesc in si cu noul, nu in si cu vechiul. “Imi pare rau” sunt cuvinte spuse atat de rar de mine, atat de greu si atat de obligativ, dar sunt cuvinte pe care le spun acum, tie atat de usor, de necerut, de nesolicitat de... sincer! Imi pare rau dar..conteazi! Incepi sa contezi...tu! Nu, nu ai contat de la inceput! Mi-ai spus sa nu ajung aici, acum si totusi uite-ma in fata ta, dezarmata, cu zambetul pe buze si cu minciuna in privire. Te uiti la mine si ma intrebi ce simt si daca simt, iar eu te mint, ma mint, privindu-te in ochi, spunandu-ti... “eu NU, NU simt”! Vezi? Vezi minciuna? O simti? O crezi? Nu te am si totusi te pierd! Nu te pierd si totusi te am, chiar daca pentru aceasta secunda, acest minut, acest moment! Nu ma vrei si totusi ma ai si ma pierzi, in timp ce ma ai! Acum, aici, in acest moment este singurul sens  pe care simt ca il am. Tu, eu, astazi, acum! Maine nu exista! Maine nu este al nostru! Nu, nu exista promisiune ce nu va veni, exista astazi, fara maine si cu teama de ieri! Suntem diferiti si totusi atat de similiari pe drumul linear al vietii ce nu o vom traim si impartasim impreuna, mai departe de acest moment, de acum, de aici, de ...astazi!!! Ma invinetesc sub tine, de tine, langa tine! Nimic nu doare acum, dar totul doare cand intinsa pe covor, ma uit in fata mea, la locul unde erai ieri, dar pe care nu il mai ocupi astazi! Ai fost, te-am vazut, te-am simtit, te-am gustat, te-am trait si astazi, am ramas singura, “invinetita” si intinsa pe covor, privind spre tine....ieri! 

Desi nu avem un viitor, sper sa ne vedem in ...viitor!

27.02.2021

Eu

Mă nimeresc în fața ta și uit să mă prezint! Mă uit la tine și mă văd și simt tot ce tu simți. Ai zambetul fixat pe buze dar ochii cei mai triști și goi. Zâmbești și spui că totu-i bine, dar ochii tăi te mint, mă mint și-i văd. Oftezi și-ncepi a mă convinge, că viața mea nu-i ca a ta și eu nu știu ce înseamnă a trăi în ea. Ești calmă și ești răbdatoare, dar ochii iți țipă a durere. Ai vrea să urli, să trântești, să stai cu calm să povestești, dar nimeni nu te mai ascultă, căci viața ta e doar o...luptă. Te lupți cu tine să reziști, să faci tot ce poți tu mai bine, și stau neputincioasă și privesc, la lupta ce se dă în tine. Ai încetat de mult să lupți pentru iubiri nemuritoare, ai încetat de mult să speri în vise și iluzii trecătoare, tu doar trăiești și speri la viitoruri...viitoare. Te văd cum iți întorci privirea, te uiți la el, zâmbești, oftezi și speri. Speranța este arma ta, puterea iți este armură, ce ascund cu grijă și întelepciune dureri de mamă temătoare. Ești tu și el de ceva ani, iar lumea-i rea, distrugătoare și pare neîncăpătoare. Nu-i drept ca să te lupți cu lumea, copilul să îl integrezi, în viață și în societate, doar pentru că...nu e "perfect"! Și cine în viață hotărăște ce e sau nu perfect, tu știi? Perfectul tău este chiar el și tu esti tot ce el admiră. Alergi, te zbați, muncești și vrei, ca viața să îi dea speranță și oamenii să-i dea o șansă. A plâns în somn și te-ai speriat, l-ai mângaiat și l-ai pupat și îndată, el s-a și calmat. O seară din aceea este, în care "lumea" simți că te sufocă, în care tu te dezgolești  în fața mea, a ta și-a noastră, căci eu sunt tu și tu ești...eu.

Ce...sentiment?!

Unde ești? Mă cauți dar nu mă găsești? Sunt aici, aștept! Aștept demult. Am așteptat mereu. Ai venit, ai plecat, am adunat, am reparat, m-am reparat, am revenit, acum iar aștept, iar te aștept. Nu știu dacă o să mai vii, dar eu aștept. Mereu te-am așteptat. Aștept și sper. Ești "frumos" și nu, nu îmi este frică de tine. Dar tu știi deja că niciodată nu mi-a fost frică de tine. Mi-a fost frică de mine cu tine, mi-a fost frică să trăiesc fără tine, dar niciodată nu mi-a fost frică de...tine. Da, sunt speriată! Mă sperie lipsa ta, mă sperie dorința de tine, mă sperie inima mea care vrea și cere, care te cere. Cere o umbră a ta demult trăită și uitată. Cere să simtă cum bate, nu doar să se audă. Cere să vibreze, să audă și să asculte bătăile plămădite de tine în altcineva ca mine. Visează la tine! Ești dorința neîndeplinită, pusă într-o stea căzătoare. Te văd să știi! Te văd în fiecare zi pe stradă și...zâmbesc. Uneori mă opresc și mă uit la tine cum strălucești, cum luminezi privirea unui chip obosit și cum nimic nu mai contează in acel moment, decât...tu. Ce sentiment puternic și magnific ești! Atât de complex și totuși atât de simplu. Atât de multe dai și atât de multe iei. Atât de mulți te vor și atât de mulți rănești. Atât de fascinant și totuși atât de efemer. Atât de inexplicabil și frumos, tu ești!

Desen de A. Leonte

Semizeu

Te văd cum te vinzi, îți vinzi sufletul pentru un viitor ce va să vină și nu vine, pentru că te vede pe tine. Te vede așa cum ești și știe să citească dincolo de tine și de imaginea pe care o vinzi fără remușcări, fără regrete, dar mai ales fără să te reprezinte.

Ești dispus(ă) să calci cadavre în picioare și șă îți vinzi sufletul la colț de strădă, doar pentru ca tu să nu pierzi, pentru că pur și simplu urăști să pierzi, urăști să fii invizibil(ă), să nu controlezi, să fii ceea ce ești cu adevărat, adică un nimic. Ești un nimic ridicat la rang de cineva.

Ești la fel de perfid(ă) precum poluarea. Toți te știu, știu că exiști, te simt, dar nimeni nu face nimic ca să te oprească și nimeni nu realizează cât de priculoas(ă) ești până în momentul în care i-ai trântit la pământ și ai eradicat omul din calea ta.

Minți, manipulezi, înșeli, trădezi, inventezi și uiți că există suflete care nu ți-au greșit cu nimic, a căror singură greșală este că ți-au ieșit în cale și poate aceea că nu știu să citească masca purtată impecabil de către tine în fața celor care te pot ajuta să îți atingi scopul.

Esti ipocrit(ă), îți lipsesc cu desăvârșire valorile morale, principiile, perspectiva clară asupra vieții. Furi cuvinte, expresii, idei, timp, speranțe și te consideri semizeu!

ICAMMDD

Increderea. Ce concept puternic, ce aplicabilitate firava si ce dezamagire profunda poate provoca incalcarea acestui concept.

Comunicarea. Cata necesitate avem de ea, cat de putini stim sa o folosim corect si cat de interpretabila este lipsa ei.

Asumarea. Caracteristica din ce in ce mai rar intalnita in lumea in care nimeni nu isi mai asuma consecintele propriilor fapte, cuvinte, decizii. 

 Minciuna. Chiar si atunci cand continutul este nesemnificativ, durerea este inconfundabila si uneori inegalabila la aflarea ei. 

 Manipularea. Iscusinta de care trebuie sa dai dovada in arta manipularii se ridica la grad de arta, in general este folosita doar de catre maestrii. 

Dezamagirea. Apare cel mai frecvent in urma “procedeelor” de minciuna, manipulare, incalcare a conceptului de incredere dar si in lipsa "procedeului" de asumare. 

Durerea. Sentimentul suferintei fizice, morale sau uneori a mixului dintre cele doua, ce poate destabiliza in anumite situatii si cel mai puternic om.

Error to original coordinates

Nimic de pierdut, nimic de castigat! Cat de stupid! Ma hotarasc sa intredeschid usa si sa ma uit dincolo de ea. Simt aerul rece care intra prin deschizatura si incepe lupta! “Ce faci? De ce o faci? De ce o deschizi? Aici esti in siguranta! Inchide usa aia si stai aici unde este liniste, unde esti in siguranta, unde nimeni si nimic nu te poate rani”. Ma opresc, fara a o deschide mai mult, dar si fara a o inchide in urma mea. Usa ramâne asa, eu continui sa simt aerul rece si mi se face pentru prima data, dupa multa vreme, dor. Dor sa ating, sa fiu atinsa, dor sa sarut, sa fiu sarutata, dor sa simt si sa fiu simtita, mi se face dor de…doi. Ma gandesc ca este o senzatie de moment, ca asa se intampla cand iti revezi partile umane pe care le-ai renegat si le-ai asuprit atatia ani. Ma gandesc ca dupa atata vreme, dupa atata lupta,  toate astea aduc dupa sine control, aduc posibilitatea de suprimare rapida a sentimentelor ce te fac vulnerabil. Ma gandesc ca obisnuinta ingenuncherii sentimentelor este atat de puternica, incat oricine intra pe acea deschizatura, pe acea mica si insignifianta distanta dintre toc si usa, poate fi imbracit cu repeziciune si fara efecte negative asupra sinelui. Gresesc! Estimez gresit distanta, sistemul de aparare, capacitatea de control si pana apuc sa realizez ca pe acea deschizatura poate intra cineva, sunt deja dezarmata, ranita, dezamagita si trista. Aud in fundal, cum se repeta ca un disc stricat “daca nu ai asteptari de la cineva, nimeni nu te poate dezamagi” si ma regandesc in mod automat la moment. Momentul in care puteam alege linistea si siguranta, momentul in care credeam ca am controlul si realizez ca durerea dezamagirii vine fara doar si poate de la mine, de la om. Realizez ca nu sentimentele dor ci dezamagirea omului. Dezamagirea mea raportata la mine, pentru ca am crezut ca pot controla si pot suprima mai repede decat o adiere de vant sentimentele. Dezamagirea mea raportata la omul intrat prin deschizatura. Dezamagirea mea raportata la omul care a jucat un simplu rol pentru el. Dezamagirea fata de incapacitatea mea intelectuala de a nu intelege rolul si cu atat mai putin scopul rolului jucat. “Pagubele” au fost produse, trecutul a fost scris, prezentul este trait, iar viitorul….viitorul inchide usa!

Eroare la coordonatele originale

Back to the past!

Am auzit de multe ori  expresia "de cate ori iubesti este prima data cand ai iubit", dar niciodata nu am crezut in ea si nu o sa pot crede vreodata in ea. Eu cred ca de fiecare data cand iubesti, iubesti alt fel, iubesti in alt mod, iubesti o persoana complet diferita, iubesti un om ce nu l-ai cunoscut pana in acel moment si iubesti un om ce abia il descoperi, deci iubirea nu are cum sa fie la fel si nici nu poate fi prima, decat daca ai 16-18 ani si este cu adevarat prima data.

Am iubit de 2 ori in viata asta si de fiecare data a fost diferit, de fiecare data am cazut si cu toate astea, mai greu sau mai usor de fiecare data am luptat din greu cu mine sa ma ridic.

Prima data aveam 23-24 ani si a fost acea iubire ce iti taie respiratia, acea iubire la distanta, ce te face intai sa ii cunosti mintea si sufletul si abia apoi iti dezvaluie trupul si placerile pe care ti le poate aduce acesta. A fost unic, inexplicabil, pasional, dureros, umilitor si cu toate astea minunat. Desi in lunile imediat urmatoare dupa despartire (vreo 6...mai mult sau mai putin) am inceput o noua relatie cu un barbat cu care am stat 3 ani, peste el, peste relatia noastra am trecut dupa multi ani. De fiecare data cand eram intr-o relatie gandul meu zbura la el si mereu tacit mintea si sufletul meu comparau acea persoana din trecut cu acea persoana din prezent. Pe la 30 de ani, dupa o perioada de cativa ani de agitatie continua si cautari permanente ale cailor verzi pe pereti am luat o pauza de la lume. Mi-am inchis contul de facebook, mi-am schimbat numarul de telefon, mi-am serbat zilele de nastere, de nume, sarbatorile cu familia si m-am inchis in casa pe canapea seara de seara aproape un an de zile pana cand am crezut si am simtit ca sunt pregatita sa ies iar in lume. In anul in care am implinit 31 de ani, in decembrie mai exact eram iar inconjurata iar de oameni, majoritatea noi. Si asa l-am cunoscut pe el, si nu ma gandeam vreodata ca un barbat ca el o sa se uite la mine. Dar a facut-o, s-a uitat la mine si atunci, in acel moment mi-a intrat prin pupila, prin retina si mi s-a impregnat fix in inima. Am stiu, am simtit, am gandit din acel moment ca nu este ceea ce imi trebuie si ca trebuie sa stau departe de el, dar cu toate astea, dupa luni de lupta cu mine, luni in care totul in viata noastra a fost un haos, mi-am incalcat mandria, ratiunea si l-am cautat. Am inceput cea mai frumoasa, furtunoasa, prosteasca, nesabuita, tampita, unica relatie ce o pot avea doi oameni. Desi ratiunea ne spunea "nu", pentru noi totul era "da" si nimeni si nimic nu conta decat noi, sau cel putin asa credeam. Dupa ani de stat impreuna, ani in care am avut momentele noastre magice dar si momentele noastre groaznice totul s-a terminat. Pe cat de fulgerator a incepu, pe atat de incet, dureros si umilitor s-a terminat. II dadusem tot! Ii dadusem parti din mine pe care nu stiam ca le am, ii dadusem toate principiile, toate visele, sperantele, trairile, tot ce insemnam eu fizic, psihic, sentimental, uman, iar el ma umilise si ma jignise asa cum nu am crezut ca o sa o poata face cineva. Au trecut doi ani si nu pot uita nimic din tot ceea ce s-a intamplat, nici bun, nici rau. Nu a fost singurul vinovat, a fost nevoie de doi sa distrugem ceea ce am avut, dar cu toate astea cred cu tarie ca nu meritam toate acele momente cumplite in care nu stiam cu sa plec din ceea ce stiam, vedea, simteam ca este toxic. Ziua in care a plecat de acasa a fost una din cele mai triste zile din viata mea, dar niciodata pana atunci nu ma simtisem atat de eliberata, atat de libera, atat de linistita. Cred ca am stiut in secunda 1 in care a inchis usa, ca nimeni si nimic nu o sa redeschida acea usa. Am incercat in mod sincer sa ne regasim, dar ne intorceam mereu la acele discutii, certuri, vorbe dureroase ce imi aduceau in permanenta aminte de linistea simtita in ziua aceea in care a plecat si usa s-a inchis in spatele lui. Nu o sa plece niciodata definitiv din viata mea, decat atunci cand unul dintre noi o sa inchida ochii in somnul de veci, dar nici nu o sa mai aibe ceva de spus, care sa conteze in mod real pentru mine si pentru relatia dintre noi ca adulti. Nu il pot ierta, nu acum, si nu ii pot oferi acea prietenie pe care si-o doreste de la mine, nu pentru ca nu vreau si pentru simplu fapt ca nu pot. Mereu imi spune ca s-a schimbat, dar toate discutiile noastre imi demonstreaza contrariul. Ma acuza in permanenta ca nu il pot ierta pentru ca il urasc, fara sa constientizeze ca nu acesta este motivul, fara sa realizeze ca undeva, candva, cumva m-a stricat si a stricat o parte din mine ce nu poate fi reparata cu iertare, cu cuvinte sau gesturi ci cu timp. Nu imi pot cere iertare pentru modul in care aleg sa repar ceea ce el a stricat, nu pot si nici nu vreau. M-am pierdut pe mine cu el, pentru el, langa el si ma chinui de 2 ani sa ma regasesc. Partial reusesc, partial inca lupt pentru a recupera din mine acea parte ce i-am dat-o lui si ce el nu a stiut sa o pastreze.

Astazi nu pot sa te iert si asa cum pot, cum stiu, aleg sa traiesc, sa simt, sa gandesc, sa vad doar ceea ce este frumos in viata si ma aleg pe mine!

Ieri

Ma uit la tine fara sa te privesc. Ai trecut pe langa mine ieri, treci astazi si ajung sa sper ca o sa treci si maine. Astazi s-a transformat in ieri, ieri s-a transformat in alaltaieri si am inceput sa uit cate astazi si cate ieri au trecut. Imi fac curaj si te privesc! Te privesc, ma uit la tine si incep sa ratacesc printre mii de ganduri, de cuvinte, de trairi si sentimente fara sa spun nimic. Astazi, ieri au "sedimentat" sentimente ce nu credeam ca exista, ce nu voiam sa existe, ce credeam ca le sterg la final de fiecare azi. Imi fac curaj si iti soptesc ca sunt aici. Te opresti! Ma vezi, ma privesti si imi zambesti. Ma iei de mana, eu iti soptesc ca nu o sa te ranaesc, te sarut si pleci. Trece astazi, astazi se transforma in ieri, ieri in alaltaieri si tu iar nu ma vezi, nu ma privesti. Imi fac curaj, te privesc, iti zambesc si parca iti soptesc fara sa spun nimic ca te privesc. Astazi, tu te opresti! Ma vezi! Ma privesti, imi zambesti, ma saruti si vrem. Ne vedem, ne atingem, ne bucuram de astazi, de acum si suntem noi. Zambim, dansam, simtim, traim, dorim. Ma privesti, te privesc, ma doresti, te doresc, ma ai, te am. Ma sperii de tine, te sperii de mine, ne speriem de noi, de voi, de tot si stam. Eu, tu, el, ea, noi, voi prea multe ieri si prea putine azi. Iti dau azi, imi dai azi si te intorci la ieri. Vrei ieri, vrei azi, dar pentru noi ieri si azi sunt diferite, sunt alte zile, alte ore, alte momente, alte sentimente, alte trairi. Ne intoarcem iar la ieri cand nu ma vedeai, cand te vedeam, doar ca acum tu stii ca te vad, ca te privesc, ca vreau, ca vrei, ca azi devine ieri, si ieri devine prea multe "ieri".

 Te iert! Ma ierti! Te iert pentru ca ma vrei, ma doresti, ma ai, dar nu poti. Ma ierti pentru ca te vreau, te doresc, pentru ca te am, pentru ca .... restul il cunosti.