#GandulDeAstazi - Un moment "imperfect"

Incerci sa lasi trecutul in trecut si sa te bucuri de viitor. Te trezesti ca trecutul este amprenta prezentului tau si involuntar iti dicteaza traiectoria viitorului. Nu mai esti la fel! Te-ai schimbat. Cineva, ceva, candva...totul, a schimbat genetica ADN-ului tau si te gasesti la prapastia dintre tine, trecut, prezent si viitor. Te zbati pentru tine si te gasesti zambind la o licarire de fericire ce iti strabate involuntar calea, dar care nu iti apartine, care nu este pentru tine si/sau care nu te vede, sau pe care pur si simplu tu nu o vrei, tu nu vrei sa fie a ta, sa fie pentru tine, dar sfarsesti prin a te multumi totusi cu ea. Nu te-ai asteptat sa te trezesti in nebunia in care traiesti astazi! Copil fiind, te visai intr-o familie a ta, fara complicatii, fara divort,  fara "poate", fara "hai sa vedem ce o sa fie", fara "nu imi fac planuri de viitor", fara "doar sex si atat", fara "nu ne implicam emotional". Ai fost copilul ingenuncheat si indoctrinat de exemplul de "fericire" compromitatoare a celor care te-au inconjurat. Te-ai trezit visand la "cai verzi pe pereti", singur/a, cu unul, doi, cinci copii in brate si intrebandu-te "Incotro o iau?".  Da, suntem familii monoparentale si am ajuns sa ne mandrim cu exceptia ce a devenit regula. Este normal? Habar nu am! Am ajuns sa ne bucuram de ce primim si uitam sa visam la "au trait fericiti pana la adanci batraneti" sau macar la ce este bun, corect si ce ne trebuie noua si sufletului nostru. Ne gasimi in "odaia mintii noastre", captivi involuntar in  bucati de trecut si traind instinctiv in prezent fara ganduri si sperante reale de viitor. Ne creem liste, listute, tipare si standarde la care nici macar noi nu ne putem ridica cu adevarat. Ne bazam pe "fie ce-o fi" si ne bucuram cu ce primim gandindu-ne ca ne-am trait si ne-am ales soarta, ca asa a fost sa fie. Ne vedem in fiecare dimineata in oglinda artificial luminata din baile noastre, dar in cea mai intunecata oglinda a sufletului nostru. Ne mintim ca "suntem intregi singuri", cand in realitate intregul este pur si simplu confirmat in mod "neasumat" de caldura sufletului la care tanjim sa ne imbratiseze si sa ne imbarbateze in fiecare seara inainte de culcare si in fiecare dimineata inainte de rutina zilnica si uneori extenuanta a unei banale zile pentru altii. Ne dam barbati si "barbate" ca le facem pe toate fara sa recunostem ca da, le facem pe toate, dar nu vrem sa facem asta, nu vrem sa le facem pe toate! Nu, nu este vorba ca nu putem, este vorba ca NU VREM! Vrem acea viata in doi, acea viata "citita", invatata si visata in toate basmele si povestile cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, chiar daca nu exista, noi o vrem si o visam involuntar, in subconstient, in fiecare seara de "liniste" singuratica si parinteasca. NU! Nu suntem perfecti, nu suntem completi si nici macar nu mai suntem....intregi. Suntem jumatatile de masura ale existentei noastre de odinioara, ce acum exista fara doar si poate pentru astazi si pentru maine si pentru viitorul copiii pe care i-am adus pe lume. Ne punem masca dupa masca pe care ajungem sa nu le mai dam jos, nici macar atunci cand ramanem singuri cu imaginea ce se reflecta in oglinda, pentru ca trebuie sa fim "tari", "indestructibili" si "puternici". Ne uitam sufletul si nu pentru ca vrem, ci pentru simplu fapt ca l-am ascuns atat de bine si atat de multa vreme, incat nu mai stim cum si unde sa il gasim!

Privind inapoi, ma trezesc in viitor

Ai intrat si te-am vazut! Am zambit! Zambesc si acum! Imi aduc aminte fiecare gest si fiecare expresie pe care o aveai intiparita pe mocuta aia dulce, pe care am ajuns pur si simplu sa o ador si pe care nu ma satur sa o privesc. Mi-am spus "imi place" si imi aduc amite ca m-am intors catre fete si le-am spus "Ce arogant nemultumi de, dar are noroc ca este dragut". Nu imi aduc aminte exact cum am ajuns sa interactionam, care a facut primul pas si care pe care a sarutat primul, dar imi aduc aminte exact cum te sarutam si cum imi doream sa nu te opresti, sa nu ma opresc, sa nu se termine Sarutul tau a fost "acasa" pentru mine, iar tot ce a urmat...a fost atat de nou si imprevizibil pentru mine, incat m-a schimbat si a schimbat genetica ADN-ului meu! 7 luni! 7 luni in care "nu vreau o relatie", mesaje trimise si...doar atat, pentru ca multe au ramas fara raspuns, au "domnit" si au "dominat" relatia dintre noi. 7 luni traie de la agonie la extaz si de la extaz la agonie. Un roller coaster de trairi si de sentimente. Un 39 de ani cu un vis neimplinit, in care am visat ca ma intorc si tu erai acolo, in spatele meu, iar eu te luam in brate si te sarutam. Un ceas ce arata existenta ta, dar fara mine in a ta si fara tine in a mea. Un turneu al sentimentelor noi, inedite si neasteptate. Un tu, eu, dar fara "noi". Un "ne vedem in viitor" transformat in "ne vedem in Paris" si transformat la randul lui in "ne vedem in decembrie". Un sentiment de teama, transformat in disperare si panica generala data de posibilitatea "fac ce vreau, nu avem o relatie". Un "te iubesc", spus extrem de sincer, extrem de simtit si extrem de involuntar intr-un moment de extaz intr-o Franta ferita muritorului de rand, dar simtit pana in maduva oaselor de muritoarea de langa tine, sangeranda de dorinta ta! Un prezent fara viitor, transformat intr-un prezent cu o dorinta arzatoare de "un viitor". Un strigat de "te vreau" ce nu l-ai auzit niciodata, dar pe care l-ai simtit in fiecare fapta si in fiecare noapte. Un "vreau mai mult" finalizat cu totul este la fel. Un..."nimic" trait in doi. Un "tot" trait in acelasi doi, dar fara "noi". Un prezent fara viitor! Nup! Nu regret nimic dintre ce a fost intre noi! Regret ce am facut...eu, dar nu regret ce am simtit! Esti dorinta pusa intr-o stea cazatoare. O dorinta atat de arzatoare ce pur si simplu nu am stiut sa o exprim ca sa pot avea "totul", ca sa te pot avea pe tine, cu totul. Esti...un risc teoritic asumat si practic nedelimitat de sentimentele puerile si alodescentine ale unei femei si ale unei mame de 39 de ani. Esti "noaptea neagra a sufletului" ce nu stiam ca exista si ce am aflat-o doar prin prisma existentei tale in viata mea. M-am descoperit! Am descoperit "fatete" ale mele despre care nu stiam ca exista si ca le am. Am trait, am simtit si am iubit. Nu! Nu avem un un viitor, nu ne-am declarat, sau tu nu mi-ai declarat dorinta de unul, dar astazi, la 7 luni distanta de prima data in care am fost a ta fara sa fiu a ta, ma gasesc pe acelasi scaun, acelasi loc pe care te-am lasat sa il ocupi, fara regret si privesc inapoi, dar ma trezesc visand involuntar la.....viitor!

 Cum sarbatoresti ceva ce nu exista? Cum te poti bucura de 7 luni in doi, cand in realitate nu a existat niciodata un "noi"? Nu poti! Nu poti! Nu cred ca poti! Poti sa te bucuri de prezent si de...tine!

https://www.youtube.com/watch?v=o7iL2KzDh38

Oh, love
How I miss you every single day
When I see you on those streets
Oh, love
Tell me there's a river I can swim that will bring you back to me
'Cause I don't know how to love someone else
I don't know how to forget your face
Oh, love
God, I miss you every single day when you're so far away

 

Dorinta

Si strig iubirea ce o port, in suflet in si pentru viitor! O chem, o strig si o provoc sa ia si sa imi dea la schimb, cam…tot. Am suferit, am plans, am ras, am mers si m-am tarat de dor, durere si dorinta, la asfintit si rasarit, pentru iubire biruinta. Am incercat sa fiu om bun, sa fiu si rau, sa fiu nebun, dar parca nimeni nu a vrut, din inima o “suferinta”. Sunt buna, sunt si rea, sunt mama, dar sunt si femeia ta! A ta! Om bun, asemeni mie, ce vezi in vis femeia ta, dar cu infatisarea mea. Femeia ta, rasar eu azi, m-agat de luna si de stele, ma ard in soare zdrobitor, ca tu sa vezi ca sunt, un simplum om, un trecator, dar sunt si om nemuritor. Ma uit la tine si tanjesc, dupa iubiri netrecatoare, acele simturi tematoare, ce iti raman neuitatoare. Ah, dar cat iubesc iubirea ce-n veci ti-o port cu drag eu tie si cat ma rog in stele si in luna, sa se intoarca ea la mine! Sa vina inzecit la mine, sa stea si nu o saptamana, sa stea aici in viata mea, cam cat doreste el si eu si ea! Sa nu ma minta si sa nu tradeze, sa nu mai vrea sa-îngenuncheze femeia ce se simte si pe care-o simte a sa. Te vad si vad cum tu zdrobesti, o inima cum nu gasesti, dar plang, ma uit si tac, ca tu, te vezi si simti ca un barbat. Dar omul care te iubeste si care te si pretuieste, nu te ignora si nu te raneste, doar pentru ca e “barbateste”! Asa ca taci si te ridica, femeie mica si zdrobita de toti, de viata umilita! Ridica-te si lupta drept, nu pentru un el si el si el, ci pentru tine si credinta! Nu inceta sa crezi in ea, ca vine ea, iubirea ta! Stai dreapta si neostenita, asteapta, spera, crezi in ea, caci sus pe cer, ai steaua ta!

26.07.2021

2 lumi total diferite, apartinand aceluiasi “eu” si  un moment de respiro! Parca lumea a stat in loc si totusi timpul, dusmanul tuturor nu a vrut sa se opreasca, el a alergat si a luat cu el fiecare moment din linistea asternuta in jurul meu, in jurul nostru! Ca mama, iubesc copilul ce in pantec l-am purtat si pentru care lupt in fiecare zi, din ziua in care l-am tinut pentru prima data in brate. Ca femeie, mi-am trait pentru prima data din acel moment…"feminitatea". Este bizar cum inima mea, vrea la puiul de om ce imi apartine, dar cum aceeasi inima plange dupa momentele traite cu “el”, omul ce nu mi-a apartinut niciodata si dupa momentul in care se v-a termina…astazi. Am descoperit…duplicitatea! Nu, nu acea duplicitatea ipocrita de om pervers si parsiv, ci acea duplicitate de femeie, spintecata in doua, fix la jumate si impartita in mama si femeie. Am descoperit durerea momentului ruperii de sufletul copilariei pe care l-am lasat pentru cateva momente, acasa, in Romania si sufletul matur dar parca copilaros, pe care il las in urma, pentru …nu stiu cat timp, aici, intr-o Franta istorica, ferita privitorului obisnuit care o viziteaza in mod banal. Ma rup in bucati marunte de iubirea ce o port pentru doi barbati diferiti, dar care au in comun lucruri majore din punct de vedere emoțional. Nici unul nu stie si nu isi exprima sentimentele, nici unul nu le comunica, nici unul nu le arata si ma gasesc intrebandu-ma daca le au, daca eu contez pentru ei, daca le lipsesc, daca fac parte din lumea lor si daca…de ce nu…ma iubesc!? Iar eu…eu nu imi pot opri lacrimile, nu imi pot cenzura emotiile, nu imi pot infrana trairile si simt atat de nou, de complex, de diferit, de…adevarat! Iubire, fericire, recunostinta, durere, dor, teama, frica, speranta, dorinta, trecut, prezent, viitor si toate le simt ACUM!

P.S. Inceputa in Tours, terminata in aeroport in Paris si postata astazi cand...fara viitor chiar sper sa ne (re)vedem in viitor!