Standardele societatii

Cu un ochi plag, cu unu ochi rad. Rad pentru ca mi-am revazut un prieten, o persoana draga mie, o persona cu care candva am fost apropiata si pe care nu am mai vazut-o de foarte multa vreme. Plang pentru ca am realizat cat de singuri suntem, cat de marginalizati suntem atunci cand nu ne ridicam la “standardele” societatii.

Noi societatea avem un dar aparte de a marginaliza anumite persoane atunci cand nu se incadreaza in tiparele noastre, in stilul nostru de viata. Discutia avuta in seara asta m-a facut sa realizez cat de ipocriti suntem….ne inconjuram de oameni care ne sunt utili, folositori doar in anumite situatii, iar atunci cand nu mai avem nevoie de ei, dintr-un motiv sau altul, ne debarasam de ei cu aceeasi usurinta cu care ne debarasam de o pereche de pantofi atunci cand acestia s-au demodat. Este trist sa te vezi dat la o parte dintr-un anturaj, din viata anumitor “priteni” atunci cand iti pierzi un loc de munca, atunci cand nu esti intr-o relatie iar ieseala este doar pentru cupluri, atunci cand pur si simplu te intrebi “oare maine unde o sa pun capul pe perna”, atunci cand nu poti sa mergi la mare sau la munte…pt simplu fapt ca nu iti permiti….si uite asa te vezi singur si realizezi ca cei pe care ii considerai la un moment dat apropiati, prieteni sunt de fapt foarte departe si mai de graba cunostinte sau chiar oameni straini tie. Este adevarat ca in viata evoluam, ca incercam sa ne atingem potentialul maxim, chiar este adevarat….dar asta inseamna ca trebuie sa ii calcam in picioare, sa ii ignoram, sa le intoarcem spatele celor care dintr-un motiv sau altul au o evolutie mai lenta? Ma sperie gandul ca poate la un moment dat si eu am facut acelasi lucru, ma sperie gandul ca daca stau sa analizez mai bine situatia pentru anumite personae, din anumite puncte de vedere acum, in momentul de fata eu sunt cea care evolueaza mai greu. Discutia avuta in seara asta,pusa pe aceeasi cola de hartie cu “interviul” acordat acum cateva zile unor prietene din copilarie si cu reactia anumitor prietene pe care le vad din ce in ce mai rar pentru ca ele sunt intr-o relatie, iar eu nu (ca si cand asta ma caracterizeaza) ma face sa ma gandesc la “evolutia” mea. Bineinteles ca nu ma compar cu prietenul meu care maine nu stie unde o sa doarma sau daca o sa ramana alaturi de tatal lui sau mama lui dupa zilele ce vor urma, iar pentru asta prietenii il considera un om care face lucrurile foarte greu in viata, dar sunt in categoria oamenilor care evolueaza mai greu pentru ca nu au o relatie, si astfel nu se ridica la nivelul si standardele anturajului. As vrea sa pot schimba ceva in modul de gandire al celor care ma inconjoara, as vrea sa pot face ceva sa imi ajut prietenul, as vrea sa pot sa ma ridic la inaltimea tuturor celor care ma inconjoara dar stiu ca sunt anumite lucruri pe care le pot face si anumite lucruri pe care nu le pot face….de exemplu nu pot schimba modul de gandire a celor din jurul meu, pot sa incerc sa imi ajut prietenul…chiar daca numai prin a fi alaturi de el, iar ca sa ma ridic la inaltimea asteptarilor celor din jurul meu….cred ca trebuie sa ma ridic mai intai la inaltimea asteptarilor mele deoarece, in fond si la urma urmei este viata mea si eu mi-o traiesc.

Mi se pare extraordinar de stupid si de tris modul si rapiditatea cu care ignoram anumite aspecte ale vietii, modul in care pur si simplu judecam si actionam fara sa gandim nici macar o secunda situatia sau modul in care reactia noastra sau lipsa ei ii afecteaza pe cei care ne inconjoara