Manipulare si omisiuni

As vrea sa pot spune ca imi doresc sa ma pierd pentru ca apoi sa ma regasesc, as vrea sa pot spune ca viata este exact asa cum mi-am imaginat-o si planificat-o de cand eram mica....dar nu pot sa spun ca imi doresc sa ma pierd, cum pot spune cu certitudine ca viata mea este departe de a fi cea pe care mi-am imaginat-o si mi-am planificat-o pe vremea cand eram un copil, sau pe vremea cand mi-o planificam la varsat adolescentei, sau ca este asa cum mi-am planificat-o cand am devenit domisoara, sau chiar femeie in adevaratul sens al cuvantului. NU, viata nu este asa cum o planifici, viata nu este asa cum ti-o imaginezi, iar destinul (daca exista cu adevarat un destin, eu nu prea mai cred in destin) este pur si simplu de neinteles.

La sfarsitul anului 2012 am luat anumite decizii care mi-au schimbat viata, polii magnetici si sensul, dar cel mai important m-au schimbat pe mine. La sfarsitul anului trecut am ales sa merg "la drum" prin viata cu un barbat minunat, cu un barbat care aparent avea sa-mi ofere totul, aparent avea sa imi daruiasca familia ideala si copiii perfecti la care visam de o viata intreaga....aparent. Imi amintesc o conversatie avuta cu cineva drag mie care imi spunea "Mai bine il alegi pe el, ca el este bun, el iti poate oferi siguranta de care ai nevoie, el iti poate oferi fericirea si linistea pe care o cauti, dar nu uita ca pana la urma oricat ai vrea sa mergi tu la siguranta, nimic nu este sigur si oricat de perfect vrea el sa fie, exista posibilitatea sa nu fie asa". Eram derutata, mintea mea spunea ceva si vroia pe cineva, inima mea vroia pe altcineva. In luna decembrie si in luna ianuarie am auzit atat de des cuvantul familie, copiii, destin, viitor din gura lui incat....am spus "trebuie sa-i dau o sansa, merita si unde mai pui ca isi doreste aceleasi lucruri in viata pe care si eu mi le doresc" si asa am facut....i-am dat o sansa. Am ignorat in totalitate sentimentele avute, am facut ceea ce mi-a dictat creierasul meu mic cat o nuca si cei doi neuroni aflati in concediu la momentul respectiv si i-am dat o sansa. Nu l-am iubit, sincera sa fiu cred ca nici nu l-am vrut sau cu siguranta nu asa cum ma dorea el, dar am incercat. M-am apropiat de el, am inceput sa tin la el, apoi am inceput sa il iubesc ca mai apoi sa imi dau seama ca nici nu stiu cine este el cu adevarat. Familia, copiii si viitorul erau si sunt in plan, dar intr-un viitor atat de indepartat incat ma intreb daca il mai prind in viata. Nu stiu poate ca manipularea adevarului sau omiterea anumitor parti din adevar nu reprezinta neaparat o minciuna, reprezinta pur si simplu manipulare si omitere.  Cred ca intr-un final nici nu mai conteaza, cred ca tot ceea ce conteaza intr-un final este ca am ales si am pierdut, cred ca intr-un final ceea ce conteaza este ca am ajuns intr-un timp foarte scurt sa nu mai vad nimic in viitor si aici nu ma refer la viitorul nostru, aici ma refer la viitorul meu....indiferent ca sunt singura, cu el sau cu alta persoana. Sunt atat de debusolata si atat de speriata incat simt ca am varsta pe care o am, aparent fara nici un motiv. Cred ca ceea ce m-a trantit la pamant nu a fost faptul ca a omis sau ca a manipulat, ceea ce m-a trantit la pamant a fost faptul ca i-am acordat toata increderea mea, incredere pe care a castigat-o si asa foarte greu, dupa care a calcat-o in picioare. Cred ca ma sperie ca la varsta pe care o am sunt inca credula, ca am prea multa incredere in cei care ma inconjoara si prea repede. Cred ca ceea ce ma sperie cel mai tare este faptul ca in ultimele luni mi-am facut planuri, vise si sperante si toate au fost facute pe niste omiteri si manipulari ale adevarului, iar acum....acum dau piept cu realitatea si aflu pentru a nici nu mai stiu cata oara cat de amara este aceasta realitate a omiterilor, a singuratatii si a dezamagirii.

Noi fetitele, adolescentele si femeile din noi cred ca avem imaginea rochiei de mireasa, a nuntii perfecte si numele copiilor intiparite pe retnia dinainte de a invata sa mergem. Este adevarat ca sunt si femei care nu isi doresc sa se casatoreasca sau care nu isi doresc copii, dar aceste femei sunt cele care dintr-un motiv sau altul se tem de aceste lucruri, de aceste notiuni, nu neaparat ca nu simt nevoia sau ca nu au dorinta. Dar indiferent din ce categorie facem parte, nici una dintre noi nu viseaza la inimi frante, dezamagire, dezolare, minciuni, omiteri, manipulari sau singuratate, toate visam la o viata in doi, cu sau fara un act de kkt , cu sau fara copii, toate visam sa ajungem acasa, sa ne luam barbatii, iubitii, prietenii in brate sa ii sarutam, sa le povestim ziua noastra, sa facem baie, dragoste sau pur si simplu sa ne uitam la televizor impreuna simtind ca facem parte din ceva magic, simtind acel NOI fara omiteri si fara manipulari, doar simplu, adevarat, real. Intr-un final toate suntem diferite dar dependenta noastra de adevar, bunatate, siguranta, incredere, respect primeaza inaintea manipulariror, omisiunilor, minciunilor, tradarilor si promisiunilor desarte.....in fond si la urma urmei ultimele duc la dezamagiri, durere, suferinta etc si cine ar vrea sa aibe inima franta si zero viitor in fata?

 "I need a man, that holds on

that gives me time to think it over

time for moving `on

that`s all i want, right now, by me

I wanna meet a real heart, a true one

too many words, too many lies

bring confusion in my mind

i gotta break out

`cause i can`t stand it anymore, no more"