Haos!

Am ridicat un zid, caramida cu caramida, un zid care sa ma protejeze de decizii gresite, de relatii de scurta durata, relatii care pot fii atat de obositoare, atat de extenuante incat ai impresia ca int-o zi se petrec atat de multe incat tu si partenerul tau de “ocazie” ajungeti la concluzia ca e mai bine sa o luati pe drumuri diferite. Ai luat decizia mintind pe cel de langa tine ca e mai bine asa si mergi mai departe, fara sa realizezi ca acea “relatie de o zi”, cu acel “partener de ocazie” putea sa fie mai mult si atunci realizezi ca persoana pe care ai mintit-o nu a fost el, ci ai fost tu si realizezi ca a fost doar atat o “relatie de o zi”, cu acel “partener de ocazie”.

De ce am inceput asa? Asa se intampla cu zidul meu, doar ca relatia dintre mine si el e o relatie veche de ani de zile, o relatie in care caramizile zidite au fost rezultatele multor esecuri atat personale cat si profesionale, o relatie care este atat de extenuanta si de epuizanta ca o “relatie de o zi”.  Pentru prima data in 28 de ani imi doresc sa daram acest zid cu aceeasi dorinta cu care a fost ridicat, imi doresc sa ma las descoperita, sa ma las iubita, sa ma las apreciata si imi doresc sa daram zidul caramida cu caramida pentru a descoperi fericirea si linistea la care aspiram toti si dupa care alergam intreaga viata ca dupa niste himere .

Creirul meu e infasat intr-o ceata densa din care nu poate sa iasa, desi imi doresc cu atata disparare. Imi doresc de cativa ani sa reusesc in viata, sa devin independenta, sa devin o femeie puternica pe care toti cei din jurul meu sa stie ca se pot sprijini ori de cate ori au nevoie. Am reusit asta si ma bucur, ma simt implinita, simt ca am realizat ceva cu viata mea si simt ca am atatea de oferit, dar nu am cui, nu am pe cine sa ma bazez, nu ma am decat pe mine si familia mea, familie care ma blameaza de fiecare data cand ies din tiparul lor, fara sa realizeze ca am tiparul meu, fara sa relizeze ca au un copil care tot ce isi doreste pe langa sanatate este sa iubeasca, sa se simta iubita, sa fie intedendenta si sa nu ii fie frica ca cei care ii vor reprosa si critica viata cel mai aspru vor fi proprii parinti.

Simt ca am atatea de oferit si nici o persoana cui sa ii ofer. Nu am un iubit si nu am nici macar o persoana cu care sa pot discuta fara sa ma judece, fara sa imi fie frica ca imi pierd un prieten, fara sa imi fie frica ca maine nu mai raspunde la telefoane, nu am un prieten adevarat in viata mea. Am avut atat de multa incredere in cei din jurul meu si cei din jur nu mi-au oferit decat dezamagire, durere, minciuna si rautate.

Acum nu-mi doresc decat sa rad cu aceeasi pofta cu care radeam in copilarie, imi doresc sa am oameni pe care ma pot baza in jurul meu, imi doresc sa pot discuta cu parintii mei si ca macar ei sa ma accepte asa cum sunt cu bune si cu rele pentru simplu fapt ca sunt copilul lor, imi doresc sa iubesc mai presus de cuvinte, imi doresc sa simt ca inima mea se sparge in mii de bucati de dor, imi doresc un sarut de la un barbat care sa ma iubeasca, sa ma aprecieze, sa ma respecte, un barbat in care sa am incredere si care seara cand ajung acasa sa ma sarute si sa imi zica “buna iubita, cum a fost ziua ta azi?” si mai presus decat orice imi doresc sa fiu sanatoasa, sa am familia unita (asa cum este ea, e familia mea, ii iubesc  si mi-o doresc unita) si imi doresc sa imi gasesc un rost in viata.

Pentru a realiza toate astea imi doresc sa daram zidul care l-am ridicat in jurul meu, dar stiu ca nu o sa incep sa daram prima caramida pana nu o sa gasesc acel barbat, acel om care sa imi arate ca exista siguranta si dincolo de zid, doar ca eu nu am gasit-o pana la el.

Am iubit in viata asta o data cu atata pasiune, cu atata putere incat simteam ca zbor, simteam ca totul era ireal si culme este ca si el m-a iubit la fel, poate mai mult poate mai putin, dar s-a terminat si am ajuns la concluzia ca iubirea nu este de ajuns si ca daca ne este scris sa fim impreuna, o sa fim, ca o sa fim peste 1 an, 2 ani, sau 5 ani, asta nu conteaza dar daca ne este scris drumurile noastre or sa se uneasca iar. Tinand cont ca am avut o astfel de iubire nu pot sa nu ma intreb: oare o sa mai iubesc? Oare ma mai poata iubi cineva atat de mult cum a facut-o el? Oare o sa mai rad si o sa mai fiu fericita asa cum radeam si eram fericita cand eram cu el? Oare mi-am ratat sansa la fericire?

Am iubit si am fost iubita in viata asta, chiar daca am pierdut ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat acea iubire, decat o viata fara sa stiu cum e cand iubesti si esti iubit asa, mai bine ca am iubit si am suferit, chiar daca acea durere m-a ingropat de vie, nelasandu-mi nici macar o bruma de speranta. Daca e sa mai iubesc in viata asa cum am iubit atunci o sa ma simt binecuvantata pentru ca am avut ocazia sa iubesc in viata nu o data ci de doua ori si pentru faptul ca o sa stiu cum sa reactionez, o sa stiu cum sa iubesc, cum sa apreciez si mai presus de toate o sa fiu sigura ca daca prima iubire m-a ingropat de vie, a doua m-a dezgropat si m-a aruncat la cer, chiar daca orice urca trebuie sa si coboare, important o sa fie ca am atins cerul de doua ori si sunt putini care fac asta intr-o viata, iar eu am fost una dintre ei. La fel de important este ca daca prima data m-a aruncat la cer dupa care m-a ingropat brusc fara nici o avertizare, fara preaviz, a doua oara o sa aterizez in picioare pentru ca stiu cum este atunci cand norul se disipa, stiu cum este cand simti ca nimic nu te poate opri din cazatura si cel mai important stiu ca daca o sa simt iar asta, o sa fac tot ceea ce tine de mine, tot ceea ce-mi sta in putinta sa nu mai cad, sa nu ma mai ingroape.

Ma uit in oglinda, ma uit la ochii mei tristi si nu ma recunosc, niciodata nu am fost atat de trista, niciodata nu am fost mai speriata, niciodata nu am avut ochii mai umezi ca acum fara ca pe obrazul meu sa curga vreo lacrima. Ma sperie singuratatea la fel de tare cum ma sperie ca as putea fi bolnava de ceva grav, fara cea mai mica sansa de videcare, vreau sa fiu sanatoasa, vreau sa iubesc, vreau sa ma simt iubita, vreau sa fiu alintata si sa alint la randul meu, vreau sa fiu inconjurata de prieteni, vreau sa am incredere, speranta, sansa, dar cel mai important vreau sa simt ca traiesc.