My place, my space, my life

Adio! Un cuvant pe care l-am rostit de multe ori si pe care altii l-au folosit la adresa mea de nenumarate ori, dar care de fiecare data cand l-am folosit sau l-am auzit, am simtit o durere, o parere de rau, un regret. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung la 30 de ani si o sa rostesc acest cuvant fara nici un fel de regret sau de tristete, ba din contra cu o mare usurare in suflet. I-am spus adio unei persoane care a insemnat foarte mult pentru mine si care cred sincer ca, fara sa vrea si fara sa vreau, mi-a influentat aproape toate deciziile din ultimii 7 ani. Nu m-am gandit niciodata ca persoana, pentru care si cu care mi-am incalcat poate unele dintre cele mai importante principii din viata, o sa ajunga sa-mi reproseze si sa-mi spuna atat de multe lucruri murdare si josnice. Cred ca era ultima persoana de pe fata pamantului care ma asteptam sa ma judece, sa ma critice si sa ma jigneasca pentru ca mi-am permis luxul sa am niste sentimente pentru o alta persoana, acea persoana nefiind el. Asta este....nu regret, eu una chiar nu am nici un regret, iar daca el are sau nu, chiar nu ma intereseaza si sincera sa fiu, nu este problema mea.

Ieri am incheiat o saptamana foarte agitata din foarte multe puncte de vedere, in care deziluzia a fost prezenta in fiecare zi a saptamanii fara nici o exceptie. Am inceput cu cearta dintre parintii mei, care sunandu-ma pe rand sa imi povesteasca varianta proprie, m-am vazut pusa in ipostaza in care a trebuit sa ma transform din copil in parinte. Este tare ciudat sa te simti parintele parintilor tai si sa incerci sa ii impaci, explicandu-le logic ca cearta dintre ei este absurda si ca nu vrei sa te implici, cu toate astea ei continuand discutiile exact ca 2 copii care se vaita ca unul a mancat doar 2 bomboane in timp ce celalalt a mancat 3 J.

 A urmat partea cu „adio”, parte in care am inchis usa in nas trecutului pentru totdeauna, fara regrete, dar cu o mare dezamagire si durere in suflet.

Ajungem la partea in care m-am certat cu „x” si in care i-am inchis telefonul, fara sa ma gandesc ca nu il pot suna inapoi si nu imi pot cere iertare pentru comportamentul meu. Pana mea de paun....imi pare sincer rau pentru ce am facut! Nu stiu daca este vorba de interes, sau daca este vorba de confort sau daca este vorba de iubire adevarata....dar stiu ca pana acum tu ai fost singurul care (minciuna sau nu, adevarat sau fals) m-a iubit. Ai avut momente in care mi-ai demanstrat asta prin faptul ca m-ai pus intotdeauna pe primul loc in viata ta, iar in momentele tale de „luciditate” cum imi place mie sa spun, chiar m-ai facut sa ma simt ca o papusa pusa pe un piedestal si admirata in fiecare clipa de catre copilul caruia ii apartin...dar din pacate nu sunt o papusa, acesta este lucrul pe care nu l-ai inteles si nu il intelegi. Oricat de mult imi place sa fiu iubita, adorata sau admirata, eu spre deosebire de o bucata de plastic, eu pot gandi, eu pot lua singura decizii, eu pot face ceea ce imi doresc fara a cere nimanui permisiunea si multumesc lui Dumnezeu, fara ajutorul nimanui. Am trecut de faza in care ma putea manipula cineva, am trecut de faza in care amenintarile ma speriau....am ajuns in faza in care amenintarile ma inraiesc si incercarile de a manipula ma scarbesc.

Offf si ajungem la prietenul din peluza.....care se supara pe mine ca nu vreau sa beau o cafea cu el la 6 dimineata si care are impresia ca il tin ca o rezerva la incalzire fara a-l baga in teren nici macar 5 minute. Tie, dragul meu prieten iti spun sincer ca nu esti rezerva! In momentul de fata, pot spune ca „m-am retras pentru o perioada nedeterminata” si ca motivele pentru care nu beau o cafea cu tine sunt:

-       Nu ma simt pregatita sa-mi fac o noua relatie de nici un fel (lunga sau scurta durata) – stiu ca suna ciudat pentru ca am 30 de ani si toata lumea ma vrea maritata, cu cel putin 2 copii, dar chiar nu ma simt pregatita;

-       Nu vreau sa ma joc cu sentimentele nimanui si nu vreau sa amagesc pe nimeni, mai ales pe tine;

-       Ne-am cunoscut in peluza, loc pe care imi doresc sa il mai frecventez cativa ani buni de acum incolo J ....daca avem o relatie si nu merge ma mut la PCH? Neaaahhhh J

-       Momentan, chiar daca nu mai suntem impreuna si nici nu imi doresc sa mai fim impreuna....parca simt ca l-as dezamagi pe „Bubu” si cum spuneam, parca desi au trecut 2-3 luni de cand ne-am despartit, este totusi prea curand si nu mi-am lins inca toate ranile

-       Am fost rezerva in viata altora si iti jur ca nu as face pe nimeni sa fie rezerva in viata mea....este un sentiment ingrozitor si umilitor.

In alta ordine de idei...astazi, cu aceasta postare imi redeschid blogul. Dupa ce saptamana trecuta am luat decizia sa il inchid din cauza „vizionarilor” multiple, astazi am stat si m-am gandit ca nu imi pasa daca il citeste cineva sau nu. Nu am deschis blogul ca sa fiu „citita”, nu am deschis blogul ca sa arat prietenilor cat de bine sau prost pot scrie, nu l-am deschis ca sa fiu judecata sau inteleasa mai bine, l-am deschis pentru mine, l-am deschis pentru ca......imi doream si eu „coltul meu de rai” cum spunea cineva candva drag mie. Imi doream un loc al meu, in care sa scriu ceea ce simt si ceea ce gandesc, un loc in care sa fiu eu cu mine si in care sa incerc sa-mi limpezesc gandurile, iar in viitor, cand o sa fiu mai batrana, mai inteleapta, sa imi pot arunca un ochi la „imaginea” mea din trecut.

This is my place, my space, my life if you don't like it...move on!!!