Me, myself and I

Ce ciudata este viata! Ma uit la ultima postare si imi dau seama cat de deprimata eram, cat de rau ma simteam si cum nu vedeam nici o cale de iesire din situatia in care ma aflam. Nu stiu cum s-a intamplat (poate ca Dumnezeu ma iubeste pana la urma), dar am reusit sa trec si peste acele momente. Este incredibil cum in timp ce anumite persoane (majoritatea chiar) fug de singuratate atunci cand se vad intr-o situatie "delicata", iar eu tocmai atunci, in acele momente o caut cu disperare. Singuratatea este cea care ma ajuta sa vad lucrurile dintr-o singura perspectiva: "a mea", si este minunat sa poti din cand in cand sa iti vezi viata, deciziile, si sa-ti organizezi viitorul bazandu-te doar pe propriile tale sentimente, ganduri si trairi. Atunci cand esti inconjurat de anumite persoane este imposibil, ca acele persoane sa nu te influenteze, chiar daca acea influenta nu este resimtita pe moment, ea exista....la unii mai putin, la altii mai mult. Chiar daca iti spui "pe mine nu ma poate influenta nimeni", este gresit, in subconstientul tau sinapsele fac legatura si gandurile alea fulgeratoare de cateva milisecunde sau visurile alea tampite pe care le ai....de acolo se trag. Asa ca, m-am izolat de toata lumea (din nou), in stilul meu caracteristic, mi-am facut cea mai aspra analiza cu putinta si am ajuns la concluziile :
1. Oricat de mult il iubesc am nevoie de o pauza, am nevoie sa fiu eu cu mine, nu vreau sa fiu cu nimeni, nu vreau sa-mi tina nimeni "companie", nu vreau fetze false in jurul meu, nu ma vreau decat pe mine si daca o sa fie sa fim impreuna....o sa fim.
2. Nu vreau sa ma mai impotrivesc destinului!
3. Cand ceva nu merge, sau cand ceva ma face mai mult nefericita decat fericita, sau atunci cand renunt la mine prea mult ca sa fiu cu el, sau cand ajung sa fac compromisuri atat de mari, incat ceea ce devin nu ma mai reprezinta spun, STOP. Nu vreau sa uit de mine, nu vreau sa ma schimb pentru nimeni pana acolo incat sa uit de lucrurile care ma caracterizeaza, care ma definesc, doar ca sa fiu buna pentru el. Cum pot fi buna pentru cineva daca nu mai sunt buna pentru mine? Si pana la urma, nu ar trebui sa ne iubim asa cum suntem?
Nu stiu ce o sa-mi rezerve viitorul, poate o sa formam iarasi un "noi", poate nu...dar stiu ca nu vreau sa ma mai "modelez" dupa nimeni. Am 30 de ani, pot face anumite compromisuri, dar nu-mi cere sa ma schimb in totalitate pentru tine....pentru ca nu pot, si nici nu vreau...te iubesc, dar pe mine ma iubesc mai mult.
Nu vreau sa caracterizez pe nimeni, nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu vreau sa se supere nimeni pe mine, dar oare voi barbatii la cate lucruri care va caracterizeaza, care va definesc, ati fi dispusi sa renuntati si cat ati fi dispusi sa va schimbati ca sa ne fiti noua pe plac? Am auzit in ultimele 2 saptamani tot felul de scuze, de la: nu se aranjeaza, nu e tandra, nu merge in cluburi pana la: asta este, trebuie sa o accept asa cum este si mi se pare ciudat, pentru ca nici macar unul nu a spus "poate trebuie sa mai las si eu de la mine, poate trebuie sa ma schimb un pic, poate trebuie sa incep si eu sa fac compromisuri. Voi cate compromisuri ati face ca sa ne fiti noua pe plac? Cate lucruri ati schimba? Ai renunta la aroganta ca sa fi cu ea? Ai renunta la o seara de iesit cu baietii ca sa stai cu ea? Ai renunta la tunsoarea actuala, care ei nu-i place, doar ca sa-i faci ei pe plac?