Alergam toata viata incercand sa ne gasim un rost in viata, sa ne intemeiem o familie, sa ii facem fericiti pe cei din jurul nostru si sa speram ca trecem cu bine ziua de azi si ca cea de maine o sa fie mai bine. Intai incercam sa ne facem fericiti parintii cu notele primite la scoala, iubitii modelandu-ne dupa ei, prietenii incercand sa aratam cat suntem de "cool", copiii invatandu-i la randul nostru ce e bine si ce e rau...si facand toate astea uitam de noi, ne modelam dupa cerintele societatii uitand de propeiile noastre dorinte, cerinte, aspiratii. Nu pot sa nu ma intreb cum reusesc unii sa se complaca in situatiile in care ar face orice ca sa fie cu cineva, transormandu-se radical dupa dorintele si modelele lui, ei sau ale lor renuntand la tot ceea ce ii defineste, ce ii caracterizeaza realizand intr-o zi ca sunt tristi, nefericiti si mereu morocanosi, realizand de ce sunt asa si cu toate astea ....nu fac nimic ca sa isi recapete viata, controlul asupra vietii si coloana vertebrala
Asta am facut si eu am alergat in ultimul an dupa lucruri atat de efemere, atata de trecatoare, atat de superficiale, atat de importante pentru cei din jurul meu….incat am uitat ca tocmai aceste lucruri nu ma definesc si nu sunt importante pentru MINE.
Nimic nu ma caracterizeaza din lucruile pe care le-am facut in ultima vreme, in ultimul an si cu toate astea le-am facut. De ce? Nu stiu, si totusi parca nu imi pare rau….era nevoie sa dau cu capul de tocul de sus ca sa il vad pe cel de jos si asta am facut. Si am dat….Doamne cat de tare am dat si cat de tare ma doare. Dar stiti ce? Macar m-am intors la mine, macar am realizat ca lucrurile pe care le credeam cand eram copil sunt cele care ma definesc cel mai bine, cele care ma caracterizeaza si cele care ma fac sa ma simt fericita si implinita cu mine.
Nu am nevoie de un barbat si o pl intre picioare ca sa fiu fericita, nu am nevoie de parerile celor din jurul meu ca sa simt ca iau cea mai buna decizie, nu am nevoie ca cei din jur sa-mi arate nordul….eu am nordul meu si il gagsesc singura si nu coincide cu al nici unei alte personae…..poate o sa coincida la un moment dat cu unul si atunci ….atunci o sa stiu ca el e alesul, ca el ma face fericita, ca pentru el traiesc si el traieste pentru mine…..poate la un moment dat voi gasi acel barbat care sa isi suprapuna linia destinului cu a mea si astfel cele doua linii sa fie perfect armonizate, aliniate. Dar ca sa fac asta…am nevoie de mine, de parerile mele, de trairile mele, de sentimentele mele….cei din jurul meu, cei care ma iubesc o sa-mi accepte fericirea indiferent la bratul cui ma aflu…daca ma iubesc, daca nu? E foarte simplu…pot oricand sa plece, e viata mea si eu mi-o traiesc, iar ei daca nu accepta asta, inseamna ca nu ma iubesc cu adevarat, nu ma respecta, nu ma apreciaza si atunci….daca ei nu fac asta eu de ce sa o fac? Decat sa ii ascult pe ei si sa fiu nefericita, mai bine ma ascult pe mine si sunt nefericita….macar stiu ca eu mi-am alesc calea si nu am de ce sa am pareri de rau.
Am avut nevoie de mine, am nevoie de mine, de greselile mele, de regretele mele, de imaginea mea din oglina….am avut nevoie de cruda si adevarata mea sinceritate pentru mine ca sa ma regasesc…si sa ma intreb cu stupefactie cum plm pot sa uit cine sunt, ce sunt, cum sunt, ce fac, ce imi doresc, ce sper??? Ce plm sunt atat de proasta, atat de credula, atat de sincera, atat de optimista si plina de speranta????
Nu am nevoie de oameni, abjecti, neciopliti, ipocriti, mincinosi, badarani etc, nu am nevoie ca cei care ma inconjoare sa imi traiasca viata, sa ia deciziile in locul meu, sa imi dicteze ce e bine si ce nu…intr-un final oamenii sun rai, haini, invidiosi si ar face orice ca sa iti faca rau….atunci, atunci ma rup de ei, ma rup de oamenii rai din jurul meu, de oamenii care ma mint, ma inseala, ma tradeaza, pe care ii consider „prieteni” si imi traiesc singura viata, experientele, trairile, bucuriile si tristetile …..iar de ei….de ei mi se rupe….daca imi vor raul….pot sa plece, nu ma intereseaza…decat o multumie de „prieteni” care „imi doresc binele” mai bine eu si cei care au fost, imi sunt si o sa-mi fie alaturi indiferent daca imi e bine sau daca imi e rau, fara sa ma judece, fara sa ma critice, fara sa imi dea „cele mai bune sfaturi”…doar tinandu-ma de mana si acceptandu-ma asa cum sunt. Va multumesc in ordine aleatoare voua, dragii mei, care mi-ati fost alaturi la bine si la rau si care indiferent cat de bun, dulce, acru, amar, rau sau dur a fost adevarul mi l-ati spus fara nici un fel de ganduri ascunse. Asa ca: Mami, tati, Mihaela, Cami, Andreea, Dan, Adi, Marian……va multumesc si va iubesc…pe fiecare alt fel….dar VA IUBESC SI VA MULTUMESC CA ATI FOST, IMI SUNTETI SI SPER SA IMI RAMANETI ALATURI!!!!!
Pentru restul (sunt sigura ca va regasiti si recunoasteti si daca nu .....e vb de cei care nu sunt mentionati, prea multi pentru a enumera) va transmit ca am avut nevoie de o clipa pentru mine…..si in plm J)))) mi s-a rupt de voi =)))!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu