"Tine"

Ma pierd pe mine langa tine, ma simt pe mine langa tine, ma vreau pe mine langa tine! Incep sa ma intreb daca este corect, daca este ceea ce imi trebuie, daca este ceea ce vreau. Da, te vreau, pe tine! Dar nu vreau sa ma pierd pe mine ca sa te am pe tine.

Am nevoie de un “tine” care sa nu vrea sa ma piarda de langa el si care sa nu vrea ca eu sa ma pierd pe mine, atunci cand sunt cu el. Am nevoie de un “tine”, care sa inteleaga ca singura varianta acceptabila, admisibila si tolerabila, este sa ne pierdem impreuna, unul in existenta celuilalt, unul in ratiunea celuilalt, unul in trairea celuilalt. 

Am nevoie de un “tine” care sa ma “adjudece”! Am nevoie de un “tine” pe care sa mi-l “adjudec”. Am nevoie de un “tine” care sa isi doreasca sa ne “adjudecam” reciproc, impreuna cu “tine” si alaturi de “tine”, impreuna cu mine si alaturi de mine. 

Am nevoie de un “tine”, care sa nu ii fie teama, sau frica sa ma caute atunci cand se gandeste la mine, pentru ca…orice motiv ar putea exista. Am nevoie de un “tine”, care sa imi alunge teama sau frica ca daca te caut, este posibil ca tu sa nu ma vrei pe mine asa cum te vreau eu pe “tine”, din…orice motiv ar exista. Am nevoie de noi, pentru ca impreuna sa nu ne fie teama sau frica de nimeni si nimic, cu atat mai putin de…orice motiv ar putea exista.

Am nevoie de un “tine” care sa vorbeasca cu mine, nu care sa vorbească catre mine Am nevoie de un “tine” cu care sa vorbesc, nu catre care sa vorbesc. Am nevoie ca impreuna sa vorbim catre altii.

Am nevoie de un “tine” care sa ma asculte cand ii vorbesc, nu sa se prefaca ca ma asculta. Am nevoie de un “tine” pe care sa il ascult atunci cand vorbeste, nu sa ma prefac ca ascult. Am nevoie ca impreuna sa ne prefacem ca ii ascultam pe cei care ne inconjoara. 

Am nevoie de “tine” care sa ma respecte chiar si atunci cand simte ca este imposibil sa ma respecte. Am nevoie de “tine” pe care sa il respect chiar si atunci cand simt ca este imposibil sa il respect. Am nevoie sa ne respectam, chiar si atunci cand simtim ca este imposibil sa ne respectam.

Am nevoie de “tine” care sa ma iubeasca, sa ne iubeasca neconditionat. Am nevoie de “tine” pe care sa il iubesc, sa il iubim “neconditionat”. Am nevoie de “tine” alaturi de care sa iubesti, sa iubesc, sa iubim neconditionat. 

Inca te vreau pe tine! De ce te vreau pe tine?

Patruzeci

Este trist cum toata lumea are impresia ca se cunoaste cu toata lumea, dar in realitate aceasta tota lumea este singura! Parca nicaieri si pretutindeni este locul meu si cu toate astea parca sunt straina de nicaieri si pretutindeni. M-am maturizat, am crescut, am evoluat fizic, ca stare si staza si cu toate astea, parca am ramas aici, acolo, nicaieri si pretutindeni. Am luat din fiecare lume ce am crezut ca este mai bun, mi-am indoctrinat sufletul si mintea cu principii, am ras, am plans, am suferit, am involuat, am stagnat si am evoluat. Am dansat nopti intregi pe plaje cu nisipuri fine sau in cluburi de fite gasite in tari straine. Am copilarit cu “bagabontii” din Militari, cu “smecherii” de pe Stefan cel Mare, cu baietii din si de cartiere, din peluza sau din “high class-ul” Bucurestean. Am gustat din cele mai fine bauturi, am purtat cele mai de fite rochii, cele mai inconfortabile sandale de firma si m-am regasit mereu in adidasii pusi la loc de cinste in dulap, in pantalonii largi (si acum cu 3 numere mai mari decat mine) si am zambit cu sufletul in fata oglinzii cand imi asortam tinuta la sapca de pe cap si la lacul de pe unghii. Am iubit, am fost iubita, am ranit si am fost ranita. Am crezut in oameni si am fost dezamagita, dar au fost si oameni care au crezut in mine si pe care i-am dezamagit. Am cazut si m-am ridicat. Am dansat in viata si prin viata cu toata viteza inainte, facand fiecare lucru la timpul lui si cu limite impuse de parinti (va multumesc pentru asta, pentru ca daaaa…daca nu impuneati limite ma pierdeati si ma pierdeam). M-am ciupit pentru ca adevarul era prea frumos si mi-am smuls parul din cap, cand durerea era atata de mare iar inima nu aveam curajul sa mi-o smulg din piept. Mi-am incalcat cuvantul, principiile si mi-am ingropat orgoliul, ca dupa aceea, de fiecare data sa le regasesc si sa le consolidez atat de profund in omul din mine, incat sa creez cea mai solida temelie pentru femeia care am ajuns astazi, fara posibilitatea minima de dezradacinare a acestora. Am avut libertatea de a alege, unele alegeri au fost bune, altele mai putin bune, iar restul… au fost chiar catastrofale. Mi-am facut prieteni, pentru ca apoi sa ii capat de dusmani. Mi-am facut dusmani, ca apoi sa ii capat de prieteni. Am avut prieteni care au ramas prieteni, dusmani care au ramas dusmani, dar si prieteni si dusmani care au ramas cunostinte. Am pierdut oameni dragi si am castigat oameni dragi. Am cazut si m-am ridicat. Am fost amica, prietena, iubita, sotie, mama, dar am fost si fara voia mea, amanta. Am trait cu ai mei, am trait singura, am trait cu “el”, am trait cu ai lui, ca sa ajung sa iubesc sa traiesc singura cu al meu. Am trait fiecare clipa, fiecare moment, fiecare experienta si am invatat din fiecare in parte atat cat am avut capacitatea sa o fac la acel moment. 40 de ani de viata traita si simtita la cea mai mare intensitate. 40 de ani de viata traind si facand fiecare lucru la timpul lui. 40 de ani de agitatie, de haos, de descoperiri, de redescoperiei, de bucurie, de fericire, de iubire, de agonie, de extaz, de existenta. 40 de ani de lectii invatate sau nu, dar cu siguranta 40 de ani de trairi memorabile. PATRUZECI!