Semizeu

Te văd cum te vinzi, îți vinzi sufletul pentru un viitor ce va să vină și nu vine, pentru că te vede pe tine. Te vede așa cum ești și știe să citească dincolo de tine și de imaginea pe care o vinzi fără remușcări, fără regrete, dar mai ales fără să te reprezinte.

Ești dispus(ă) să calci cadavre în picioare și șă îți vinzi sufletul la colț de strădă, doar pentru ca tu să nu pierzi, pentru că pur și simplu urăști să pierzi, urăști să fii invizibil(ă), să nu controlezi, să fii ceea ce ești cu adevărat, adică un nimic. Ești un nimic ridicat la rang de cineva.

Ești la fel de perfid(ă) precum poluarea. Toți te știu, știu că exiști, te simt, dar nimeni nu face nimic ca să te oprească și nimeni nu realizează cât de priculoas(ă) ești până în momentul în care i-ai trântit la pământ și ai eradicat omul din calea ta.

Minți, manipulezi, înșeli, trădezi, inventezi și uiți că există suflete care nu ți-au greșit cu nimic, a căror singură greșală este că ți-au ieșit în cale și poate aceea că nu știu să citească masca purtată impecabil de către tine în fața celor care te pot ajuta să îți atingi scopul.

Esti ipocrit(ă), îți lipsesc cu desăvârșire valorile morale, principiile, perspectiva clară asupra vieții. Furi cuvinte, expresii, idei, timp, speranțe și te consideri semizeu!

ICAMMDD

Increderea. Ce concept puternic, ce aplicabilitate firava si ce dezamagire profunda poate provoca incalcarea acestui concept.

Comunicarea. Cata necesitate avem de ea, cat de putini stim sa o folosim corect si cat de interpretabila este lipsa ei.

Asumarea. Caracteristica din ce in ce mai rar intalnita in lumea in care nimeni nu isi mai asuma consecintele propriilor fapte, cuvinte, decizii. 

 Minciuna. Chiar si atunci cand continutul este nesemnificativ, durerea este inconfundabila si uneori inegalabila la aflarea ei. 

 Manipularea. Iscusinta de care trebuie sa dai dovada in arta manipularii se ridica la grad de arta, in general este folosita doar de catre maestrii. 

Dezamagirea. Apare cel mai frecvent in urma “procedeelor” de minciuna, manipulare, incalcare a conceptului de incredere dar si in lipsa "procedeului" de asumare. 

Durerea. Sentimentul suferintei fizice, morale sau uneori a mixului dintre cele doua, ce poate destabiliza in anumite situatii si cel mai puternic om.

Error to original coordinates

Nimic de pierdut, nimic de castigat! Cat de stupid! Ma hotarasc sa intredeschid usa si sa ma uit dincolo de ea. Simt aerul rece care intra prin deschizatura si incepe lupta! “Ce faci? De ce o faci? De ce o deschizi? Aici esti in siguranta! Inchide usa aia si stai aici unde este liniste, unde esti in siguranta, unde nimeni si nimic nu te poate rani”. Ma opresc, fara a o deschide mai mult, dar si fara a o inchide in urma mea. Usa ramâne asa, eu continui sa simt aerul rece si mi se face pentru prima data, dupa multa vreme, dor. Dor sa ating, sa fiu atinsa, dor sa sarut, sa fiu sarutata, dor sa simt si sa fiu simtita, mi se face dor de…doi. Ma gandesc ca este o senzatie de moment, ca asa se intampla cand iti revezi partile umane pe care le-ai renegat si le-ai asuprit atatia ani. Ma gandesc ca dupa atata vreme, dupa atata lupta,  toate astea aduc dupa sine control, aduc posibilitatea de suprimare rapida a sentimentelor ce te fac vulnerabil. Ma gandesc ca obisnuinta ingenuncherii sentimentelor este atat de puternica, incat oricine intra pe acea deschizatura, pe acea mica si insignifianta distanta dintre toc si usa, poate fi imbracit cu repeziciune si fara efecte negative asupra sinelui. Gresesc! Estimez gresit distanta, sistemul de aparare, capacitatea de control si pana apuc sa realizez ca pe acea deschizatura poate intra cineva, sunt deja dezarmata, ranita, dezamagita si trista. Aud in fundal, cum se repeta ca un disc stricat “daca nu ai asteptari de la cineva, nimeni nu te poate dezamagi” si ma regandesc in mod automat la moment. Momentul in care puteam alege linistea si siguranta, momentul in care credeam ca am controlul si realizez ca durerea dezamagirii vine fara doar si poate de la mine, de la om. Realizez ca nu sentimentele dor ci dezamagirea omului. Dezamagirea mea raportata la mine, pentru ca am crezut ca pot controla si pot suprima mai repede decat o adiere de vant sentimentele. Dezamagirea mea raportata la omul intrat prin deschizatura. Dezamagirea mea raportata la omul care a jucat un simplu rol pentru el. Dezamagirea fata de incapacitatea mea intelectuala de a nu intelege rolul si cu atat mai putin scopul rolului jucat. “Pagubele” au fost produse, trecutul a fost scris, prezentul este trait, iar viitorul….viitorul inchide usa!

Eroare la coordonatele originale