Ma simt trista….ma simt
singura, deprimata si batrana. Citeam astazi blogul unei copile de 20 de ani
care spunea ca ii este dor de copilarie…ce ciudat mi se pare sa aud asta de la
o persoana de 20 de ani. Daca la 20 de ani, iti este dor de copilarie, la 30 ce
o sa faci, ce o sa spui? As vrea sa-ti spun un secret: esti inca copil!
Crede-ma ca esti copil. La 20 de ani jucam lapte gros cu colegii de facultate,
la 20 de ani aveam prima relatie esuata lamentabil si ma indreptam spre a doua
care din pacate s-a sfarsit la fel de trist ca prima. In acel moment, am luat o
pauza…am tras aer adanc in piept si mi-am dat seama ca mai vreau sa copilaresc,
mai vreau sa ma distrez, mai vreau sa joc lapte-gros, mai vreau sa ma joc de-a vati ascunselea, 1,2,3, la perete stop si alte jocuri tampite ale
copilariei si asta am facut J m-am jucat. Am regrete, multe
chia, dar ciudat este ca marea majoritate a regretelor le-am „capatat” dupa 25
de ani... singurul regret pe care il am de cand ma stiu, este ca am mers pe
drumul vietii, pana acum singura. Cred ca de fapt asta este cel mai trist lucru
al copilariei mele, am inteles de fiecare data ca mama si tata trebuiau sa
munceasca si din cauza asta nu ma duceau la scoala de mana cum isi duceau alti
parinti copiii, am inteles ca nu mai aveau nici timp si nici dispozitie sa ma
ajute la teme, am inteles de ce ma lasau singura acasa cu cheia de gat. Am inteles
atat de multe, dar din pacate toate lucrurile astea m-au facut sa devin o
femeie independenta, puternica si stapana pe viata ei. Nu regret asta, dar
regret ca am lasat acest lucru sa imi defineasca atat de puternic caracterul,
pentru ca ......consecinta este ca m-am invatat sa merg singura pe salile
scolii, pe strada, prin viata. Este trist sa te trezesti ca ai fost singur
toata viata ta si daca la um moment dat acest lucru te facea fericita,
acum....acum o data cu trecerea timpului iti da acel sentiment de tristete, de
singuratate si iti dai seama ca ceea ce pana nu de mult te facea sa te simt
independenta si mandra ca esti stapana pe viata ta, acum te deprima si te face
sa tanjesti la dependenta de cineva. M-am maturizat mult prea repede, am fost
nevoita, dar cu toate astea am pastrat si pastrez o farama din copilarie si asta
ma face sa fiu eu, asta ma face sa dansez in ploaie de cate ori am ocazia,
indiferent de loc, asta ma face sa nu spun pass niciunei provacari, asta ma face sa mai port la 30 de ani pantalonii cu turul jos, ghete si sapca pe cap, asta ma
face sa pretuiesc clipa, asta ma face sa zambesc de cate ori am ocazia ca si
cand maine nu ar mai fi si chiar daca ar exista ziua de maine, daca nu o sa mai
am motiv sa zmabesc? Offf....ce dor imi este sa zambesc, ce trista ma simt
pentru ca vreau sa zambesc si parca nu pot, parca nu mai am putere. Cred ca
dupa tot ceea ce s-a intamplat in viata mea in ultima perioada, am devenit mai
retrasa, mai inchisa in mine si acum, acum stau mereu in garda. M-am saturat sa
dezamagesc si sa fiu dezamagita, am obosit sa incerc in permanenta sa fac pe
cineva fericit, sa fac totul ca sa fiu "buna" pentru cineva, sa linistesc pe cineva....pe mine cine ma linisteste? Pe mine
cine ma face fericita? De mine cine are grija? Doamne ce trista si deprimata ma
simt acum, in momentul asta....imi vine sa plang, sa tip, dar nu pot pentru ca
sunt la birou inconjurata de oameni si nu pot....ma doare tot corpul si cu greu
imi stapanesc lacrimile....zici ca sunt nebuna, daca ma intreaba cineva ce am,
nici nu stiu ce sa raspund....in fine, ca un om nebun am inceput cu un subiect
si am ajuns la altul.
Ma opresc aici, si vreau sa-ti
spun tie, draga copile....copilareste, distreaza-te, gaseste-ti prieteni cu
care sa mergi de mana pe holurile vietii, care sa te ridice cand esti jos si
care sa-ti dea avant atunci cand vrei sa dai inapoi....nu preda armele, nu
capitula, nu lasa viata sa joace cu tine 1,2,3, la perete stop, joaca tu cu ea, o singura viata ai...exploateaz-o, si traiest-o la maxim.
